Băsescu, ironic: Cred că îl deleg pe Ponta să meargă la ridicarea Premiului Nobel pentru pace

Ziarul Financiar 19.10.2012

Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că este posibil să îl delege pe premierul Ponta la ceremonia de la Oslo pentru ridicarea de către UE a Premiului Nobel pentru pace, eveniment la care au fost invitaţi şefii de state sau guverne din UE de către preşedintele Consililui European.



Întrebat de jurnalişti dacă va merge la Oslo la ridicarea Premiului Nobel pentru pace, primit de UE, eveniment la care au fost invitaţi de către preşedintele Consiliului European şefii de stat şi de guvern din UE, Băsescu a răspuns, râzând: "Vreţi să mă împoponez cu un titlu pe care...? Ce am făcut eu pentru a obţine acest titlu? Cred că îl deleg pe domnul Ponta".

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a invitat toţi cei 27 de lideri ai statelor europene să se meargă în decembrie la Oslo pentru înmânarea Premiului Nobel pentru Pace, acordat sâptămâna trecută Uniunii Europene.

"Pentru a marca această ocazie festivă, sper că toţi şefii de stat şi de guvern din cadrul UE vor fi prezenţi la ceremonia de la Oslo în decembrie", spunea Van Rompuy, pe contul de Twitter.

Joi dimineaţă, preşedintele PE, Martin Schulz, anunţase că va merge împreună cu şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Herman Van Rompuy la Oslo pentru a ridica premiul Nobel pentru Pace decernat UE.