România, ameninţată cu suspendarea banilor de la UE. Comisia Europeană blochează două programe de 7 mld. euro

Autor: Gândul 21.10.2012

Comisia Europeană(CE) va declanşa procedura de presuspendare a fondurilor pentru alte două Programe Operaţionale Sectoriale(POS) – Transport şi Competitivitate - urmând ca o înştiinţare oficială a Bucureştiului în acest sens să fie făcută de comisarul pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, în perioada următoare, au declarat, pentru gândul, surse diplomatice. Motivul acestei decizii, asupra căreia autorităţile române au fost avertizate la începutul lui septembrie, sunt deficienţele constatate în urma auditului, în special fraudele, au precizat aceleaşi surse. 

Citiţi mai departe şe site-ul Gândul.