Mehedinţi: Spitalele din Strehaia şi Vânju Mare, desfiinţate şi reorganizate la Drobeta -proiecte HG

Autor: Laura Mitran 22.10.2012

Unul din cele două proiecte vizează aprobarea transferului managementului Spitalului Orăşenesc Strehaia de la Consiliul local la Consiliul Judeţean Mehedinţi, precum şi desfiinţarea acestui spital, prin reorganizare ca structură fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin.

Predarea-preluarea managementului spitalului se va efectua pe bază de protocol încheiat între autorităţile administraţiei publice implicate, în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, potrivit proiectului.

Ulterior, Spitalul Orăşenesc Strehaia se reorganizează ca structură fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin.

Potrivit unui alt proiect de HG, Spitalul Orăşenesc Vânju Mare, al cărui management a fost preluat de către Consiliul Judeţean Mehedinţi, va fi desfiinţat şi reorganizat, ca structură fără personalitate juridică, tot în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin.

Noua structură organizatorică va fi aprobată prin act administrativ al preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, cu avizul Ministerului Sănătăţii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a fiecăreia dintre hotărâri.

Personalul de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar, tehnico-economic, administrativ şi de întreţinere care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor două spitale oăşeneşti va fi preluat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, cu încadrarea în normativul de personal sau, după caz, redistribuit la alte unităţi sanitare.

Totodată, patrimoniile acestor două unităţi santitare vor fi preluate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, prin protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

"Spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de instituţia prefectului sau consiliul judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii", potrivit articolului 174, alineatul 3 din Legea nr. 95/ 2006, actualizată în 2008, pe care se întemeiază cele două proiecte de HG.

Potrivit notelor de fundamentare a celor două proiecte de HG, cele două spitale orăşeneşti se regăsesc pe lista unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate.

Prin măsurile propuse, se au în vedere, printre altele, organizarea unitară a activităţii, completarea specialităţilor pentru a nu mai fi nevoie de transfer al bolnavilor, utilizarea mai eficientă a personalul celor două unităţi, crearea posibilităţii utilizării unor platforme comune privind serviciile de laborator, investigaţii paraclinice, servicii care necesită investiţii mari în vederea acreditării acestora şi optimizarea activităţii medicale în condiţii de eficienţă economică.