IRUM Reghin aşteaptă afaceri de 18 mil. euro, plus 12%

Autor: Laurentiu Cotu 29.10.2012

Compania IRUM din Reghin, producător de utilaje agricole şi forestiere, spune că va încheia anul 2012 cu un avans de minim 12% al afa­cerilor faţă de anul trecut, determinat de noile linii tehnologice achiziţionate, care au dus la scăderea costurilor de producţie şi la creş­terea productivităţii. Compania a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de peste 67,7 mil. lei (16 mil. euro) şi un profit net de 11,4 mil. lei (2,7 mil. euro), iar după primele nouă luni din acest an afacerile IRUM au crescut cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Trendul pieţei a fost ascendent şi esti­măm că se va menţine la fel şi în următoarea pe­rioadă de timp. În ceea ce priveşte acti­vitatea companiei noastre, am lansat în acest an o noua generaţie de tractoare articulate fo­restiere, schimbate atât la nivel de design, ergo­nomie şi confortul postului de lucru, cât şi la nivel tehnic, cu o productivitate mai bună faţă de modelele precedente", a declarat Mircea Eugen Oltean, director general al IRUM Reghin.

Tractorul articulat forestier TAF 2012, lansat în acest an de compania din Mureş, este dotat cu un motor Perkins ce dezvoltă o putere de 95 CP. Compania spune că în urma lansării pe piaţă a acestei noi generaţii de tractoare arti­culate forestiere a câştigat contracte de dis­tri­buţie în câteva ţări europene, însă nu a oferit mai multe informaţii în acest sens. Totodată, în acest an capacitatea de producţie a IRUM a cres­cut cu 5% faţă de anul trecut.

Compania este specializată atât în fabri­ca­rea tractoarelor, a utilajelor TAF (Tractoare Ar­ticu­late Forestiere), cât şi a altor utilaje agri­cole şi forestiere. Comercializarea utilajelor se face prin intermediul punctelor proprii de vân­zare şi distribuţie. Capacitatea anuală de pro­ducţie a companiei din Reghin este de 2.360 de tone (utilaje, piese de schimb, piese turnate etc.).

Partenerii externi de afaceri ai IRUM sunt diverse firme de exploatare forestieră din Spa­nia şi Bulgaria, dar şi diverşi producători de utilaje din Germania, Franţa şi Italia. Pon­derea exportului ajunge la aproximativ 8% din totalul cifrei de afaceri a companiei.

În urmă cu doi ani IRUM a încheiat un parteneriat cu firma Minsk Tractor Works, astfel că în prezent la uzina din Reghin se pro­duc tractoare agricole TAG sub licenţă Belarus. Tractoarele agricole sunt comer­cia­li­zate în prezent pe piaţă sub denumirea TAG, iar preţurile încep de la 13.000 de euro plus TVA şi pot ajunge la 30.000 de euro în funcţie de dotări şi puterea motoarelor, conform unor informaţii anterioare furnizate de companie.

IRUM a fost înfiinţată în anul 1991, având ca principal domeniu de activitate fabricarea dife­ritelor maşini şi utilaje agricole şi fores­tiere.

Compania are în prezent 398 de anga­jaţi. Principalul acţionar al firmei este Mavriprod din Reghin cu o participaţie de 93,5%.

Producătorii locali şi distribuitorii au vândut anul trecut în România 1.821 de trac­toa­re agricole, în creştere cu 44% faţă de anul 2010, potrivit datelor NHR Agropartners România, unul dintre primii cinci jucători de pe piaţă.

Piaţa tractoarelor a crescut în fiecare din ultimii trei ani. Nivelul actual al pieţei este dublu comparativ cu vânzările din 2005, an în care au fost vândute doar 775 de unităţi. Piaţa locală este împărţită de companii precum NHR Agropartners România, Claas România, MAP, IRUM Reghin, IPSO sau Mewi.