Şeful ANCOM şi ministrul comunicaţiilor par a fi în dezacord pe o decizie cu o miză de 250 mil. euro pentru piaţa de telefonie mobilă

Autor: Adrian Seceleanu 01.11.2012

 

 

Cătălin Marinescu - preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi Dan Nica - ministrul comunicaţiilor, au avut un schimb de replici în contradictoriu în public - la o conferinţă organizată de Consiliul Concurenţei. Miza este valoarea tarifelor de terminare a apelurilor (tarifele de interconectare) în reţelele de telefonie mobilă.

Cei doi oficiali ai statului au abordări diferite în ceea ce priveşte o decizie ce urmează să fie emisă de ANCOM anul viitor, şi care ar putea, în forma în care este propusă, să reducă veniturile operatorilor de telefonie mobilă cu 250 de milioane de euro.

Decizia pe care urmează să o ia ANCOM şi despre care au discutat în contradictoriu Marinescu şi Nica este legată de un subiect tehnic - valoarea tarifelor de terminare a apelurilor în reţelele de telefonie mobilă - dar care este în prezent cel mai fierbinte subiect pe piaţa locală de telefonie mobilă.

Decizia privind aceste tarife nu va fi luată în acest an, însă operatorii au început deja să atace aceste planuri având în vedere faptul că o curbă de reducere abruptă a acestor tarife ar reduce veniturile operatorilor locali de telefonie mobilă cu aproximativ 250 de milioane de euro - conform unor estimări prezentate de oficialii companiilor locale Cosmote, Orange şi Vodafone.

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara reţelei.

Răspunzând unei întrebari adresate de ZF în cadrul conferinţei organizate de Consiliul Concurenţei, ministrul Dan Nica s-a arătat, fără a o spune direct, un suporter al unei reduceri graduale a tarifelor de terminare a apelurilor, care să favorizeze investiţiile, un punct de vedere susţinut de cei mai mari trei operatori locali de telefonie mobilă. "Vorbind de tarifele de terminare, îmi spunea ieri (miercuri - n.red.) un operator că datorită modului în care a fost luată decizia în ceea ce priveşte tarifele de terminare, dezvoltarea reţelei dintr-o ţară mare, importantă din Uniunea Europeană, şi care face parte şi din G8... pierderea de 300 de milioane de euro se va traduce într-un minus la dezvoltarea reţelei 4G în respectiva ţară. Ceea ce, daţi-mi voie să vă spun, trebuie să fim cu o foarte mare atenţie, dacă luăm pe mere ce dăm pe pere şi la sfârşit cel care suferă este piaţa în ansamblu şi utilizatorul avem o uriaşă problemă", a spus Nica.

Ministrul nu a precizat cu ce operator a avut respectiva întâlnire, însă este de presupus că este vorba de Vodafone. Nica a participat miercuri la o conferinţă a companiei, la care a participat şi Vittorio Colao, CEO al grupului britanic.

Într-un interviu pentru ZF, Vittorio Colao a declarat că planurile arbitrului telecom din România privind reducerea tarifelor de terminare sunt "brutale" şi nu vor ajuta industria. Scăderea planificată de Autoritatea de Reglementare din România este una "brutală" şi nu va ajuta nici economia, nici industria, nici consumatorii sau firmele, a spus şeful grupului Vodafone, care a adăugat că acest plan nu ar fi justificat în condiţiile în care piaţa din România este deja foarte competitivă. "Bineî­n­ţeles că (scăderea propusă de ANCOM - n. red.) este brutală. Şi nu înţeleg de ce. Nu înţeleg de ce atunci când ai un preţ pe minut al apelurilor între 1 şi 3 cenţi şi când poţi cumpăra pentru 6-7 euro pe lună toate serviciile de care ai nevoie, de ce ai nevoie să reglementezi şi mai mult? În beneficiul cui?"

Cătălin Marinescu i-a răspuns însă ministrului că singurul motor al inves­tiţiilor pe piaţa locală este competiţia, sugerând că rolul reducerii tarifelor de terminare este exagerat de operatori. "Competiţia cred eu că este driverul pentru investiţii şi nu preţurile de terminare şi nu alte... Competiţia. Dacă competiţia este puternică atunci operatorii vor investi ca să-şi consolideze cota de piaţă", a spus Marinescu.

În acel moment, Nica a preluat din nou microfonul şi l-a întrebat direct pe Marinescu dacă vrea să spună că în condiţiile în care reducerea tarifelor de terminare le-ar afecta veniturile atunci operatorii ar trebui "să mai aducă şi nişte bani de acasă ca să investească în plus faţă de ce câştigă în România, nu?", Marinescu răspunzând sec: "Da".

Dan Nica a închis discuţia, susţi­nân­du-şi din nou punctul de vedere, că ANCOM ar trebui să asculte cerinţele operatorilor privind stabilirea unei reduceri graduale a tarifelor de terminare a apelurilor. "Ceea ce spuneam eu este că trebuie avut grijă ca această competiţie care este una foarte dură să nu meargă mai dincolo decât marginea pentru investiţiile pe care trebuie să le aibă fiecare ca o garanţie că îl laşi să se dezvolte."

 

 

Investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa de servicii TV

Consiliul Concurenţei (CC) a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa de retransmisie a programelor TV, potrivit informaţiilor dintr-un raport al autorităţii privind starea concurenţei din mai multe sectoare ale economiei. "Precizăm că actualmente Consiliul Concurenţei derulează o investigaţie de concurenţă (un posibil abuz de poziţie dominantă) pe piaţa serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale. Pe cale de consecinţă, este posibil ca analiza datelor şi informaţiilor colectate de Consiliul Concurenţei să releve necesitatea redefinirii pieţei relevante atât în ceea ce priveşte piaţa produsului, cât şi în ceea ce priveşte piaţa geografică", potrivit raportului citat. Documentul nu oferă detalii despre companiile investigate sau despre plângerile care au dus la declanşarea investigaţiei. Cei mai mari jucători de pe piaţa locală de servicii TV sunt RCS&RDS, Romtelecom, UPC şi Digital Cable Systems (AKTA). "Primii trei operatori din piaţă, respectiv RCS&RDS, Romtelecom şi UPC, deţin o cotă de piaţă cumulată de peste 90% la nivel naţional", arată raportul Consiliului Concurenţei. Ulterior, în cadrul unei conferinţe Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC, a precizat că există două investigaţii. Prima dintre ele a pornit ca urmare a plângerilor depuse de RCS&RDS şi Antena Group - fiecare împotriva celeilalte companii, iar cea de-a doua vizează principiul must carry pe piaţa de televiziune prin satelit.