Rovinieta va putea fi achitată şi în alte ţări

Autor: Ioan Dornescu 02.11.2012

Şoferii vor putea achiziţiona roviniete şi în afara României şi nu vor mai fi taxaţi cu 20 de lei pentru schimbarea numărului de înmatriculare în baza de date CNADNR, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi.

Proiectul vizează actualizarea normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, în concordanţă cu modificările aduse prin Legea 144/2012, şi îmbunătăţirea procesul de încasare şi emitere a rovinietelor.

Tariful de utilizare, sau rovinieta, se aplică din 1 iulie 2002 utilizatorilor români şi străini pentru toate vehiculele care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România, mai puţin pe sectoarele de aflate în interiorul reşedinţelor de judeţe şi al municipiilor.

Documentul prevede, printre altele, separarea procedurii de încasare a tarifului de utilizare de către distribuitori de cea de emitere a rovinietei prin intermediul SIEGMCR (Sistemul Informatic De Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei), deţinut de CNADNR.

În plus, proiectul prevede stabilirea unui cadru legal în baza căruia încasarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietelor să fie posibilă şi pe teritoriul altor state, prin intermediul unor firme româneşti sau străine, cu care sunt încheiate înţelegeri comerciale, precum şi a unor instituţii omoloage CNADNR.

Astfel, emiterea rovinietei, gestiunea informaţiilor şi controlul valabilităţii acesteia sunt realizate de SIEGMCR prin intermediul unor terminale, aplicaţii informatice, unui portal securizat web sau prin SMS.

Distribuitorii de roviniete vor fi atât CNADNR, prin subunităţile înfiinţate conform legii, firme cu care sunt încheiate convenţii pentru încasarea şi emiterea de roviniete pe teritoriul României sau al altor state, precum şi instituţii străine, omoloage CNADNR, cu care aceasta va încheia în regim de reciprocitate, după caz, convenţii pentru încasarea tarifului de utilizare şi emiterea de
roviniete pe teritoriul ţării în care îşi desfăşoară activitatea.

Proiectul vizează şi corectarea textului care prevedea condiţia de situare a unui punct de lucru al distribuitorilor la mai mult de 30 km de cel mai apropiat punct autorizat şi acordarea posibilităţii ca distribuitorii să deţină puncte de lucru şi în oraşe sau municipii, precum şi pe teritoriul altor state.

Totodată, ordinul stabileşte un cadru legal pentru corectarea în baza de date a SIEGMCR a numărului de înmatriculare al vehiculului şi eliminarea condiţiei de achitare a tarifului de 20 lei, fără TVA.

În prezent, în cazul schimbãrii numãrului de înmatriculare al vehiculului, rovinieta îşi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul solicitã efectuarea modificãrii în baza de date, în scris, la CNADNR, tariful fiind de 20 lei pentru fiecare număr modificat.

Proiectul prevede ca pentru efectuarea modificării utilizatorul să se prezinte la unul dintre punctele de lucru ale CNADNR cu o cerere scrisă, conform unui formularului-tip, şi cartea de identitate a autovehiculului în copie şi în original, pentru verificarea conformităţii. Solicitarea va fi verificată pe loc şi dacă este justificată, modificarea va fi realizată fără plata taxei.

Prin acest ordin se mai urmăreşte şi clarificarea unor aspecte legate de procedura de control şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, inclusiv în concordanţă cu modificările aduse prin Legea 144/ 2012, se arată în referatul de aprobare.