"Dansez pentru tine" a fost din nou lider absolut de audienţă

Ziarul Financiar 04.11.2012

Telespectatorii au fost alături de echipele greu încercate în această săptămână şi le-au urmărit evoluţia spectaculoasă pe ringul de dans. Pro TV a fost lider absolut de audienţă atât pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, cât şi pe publicul din mediul urban.

Pro TV a înregistrat, în media, 8,7 puncte de rating şi 21,4% cotă de piaţă, pe publicul din mediul urban, cu vârste cuprinse între 20:30 şi 00:59, atunci când a fost difuzat "Dansez pentru tine", de două ori mai mult faţă de Antena 1, care a obţinut doar 4 puncte de rating şi 9,9 procente din cota de piaţă. Şi pe publicul comercial Pro TV s-a clasat tot pe primul loc, cu o medie de 8,3 puncte de rating şi 21,9 procente din cota de piaţă.

În minutul de aur al emisiunii, 21:20, aproape 3.000.000 de telespectatori de la nivelul întregii ţări erau cu ochii pe ringul visurilor, iar pe publicul comercial Pro TV înregistra 13,9 puncte de rating şi 28,7% cotă de piaţă.

Telespectatorii nici n-au avut cum să regrete alegerea făcută. În ciuda tuturor ghinioanelor care au urmărit atâţia participanţi, ediţia a fost plină de energie debordantă şi senzualitate, deoarece s-a dansat rock’n’roll şi dans contemporan în ploaie.

Au sperat până în ultima clipă că vor fi salvaţi, dar Marian Drăgulescu şi Adriana Lupu au părăsit competiţia, aşa cum voturile telespectatorilor au decis. Duelul le-a adus în faţa juraţilor doar pe Andreea şi pe Adriana, neînsoţite de parteneri, iar tinerele au luptat pe ritmuri de freestyle pentru a rămâne în concurs. Adriana a simţit că-i fuge pământul de sub picioare atunci când juraţii, fără a mai avea dreptul de a da note, şi-au declarat în unanimitate favorita: Andreea. Tot Andreea s-a dovedit a fi şi preferata publicului, având în vedere că ea si Pavel Stratan au primit 65,88% din voturi, în timp ce Adriana şi Marian doar 34,12%.

Ghinioanele s-au ţinut lanţ pentru mai mulţi participanţi ai show-ului "Dansez pentru tine", însă de departe Monica Davidescu a trăit cel mai greu moment. În timpul repetiţiilor în platou pentru dansul în ploaie, într-o singură secundă viaţa Monicăi şi a lui George, partenerul ei, s-a dat peste cap. George s-a dezechilibrat şi a căzut peste cea care lupta alături de el în ringul visurilor, iar acum Monica Davidescu este grav rănită la ambele picioare, fiind nevoită să se retragă din competiţie. Soluţia găsită însă pe ultima sută de metri s-a dovedit a fi una salvatoare pentru George, care a scăpat de duel. Oana Dedeu, fostă concurentă a emisiunii şi actuală membră a baletului, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a învăţa coregrafia şi a se ridica la nivelul Monicăi.

Nici pentru Bianca Drăguşanu şi Carol Soldea seara nu a fost una foarte bună. Cu toate că a declarat că s-a îndrăgostit de dans, în ciuda faptului că îi este atât de greu, Bianca nu a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor juriului, iar ea şi Carol sunt cea de-a doua echipă condamnată la duel. "Am depus efort fizic până mi-au dat lacrimile", a spus Bianca, însă dansul ei şi al partenerului său în ploaie nu a convins juriul. "Mi s-a părut un dans chinuit", a fost de părere Emilia Popescu, iar Mihai Petre a adăugat: "Am văzut o luptă, n-am văzut un dans".

"Eşti o balerină perfectă!", i-a spus Emilia Popescu, iar Wilmark a declarat: "Eşti superbă, îmi place de tine la nebunie!". Amândoi o felicitau pe Oana Ioniţă, cea care, îmbinând mişcările de dans contemporan cu cele de streetstyle ale lui Ali, care a stat în cap la propriu, a reuşit să impresioneze prin energie şi tehnică, iar notele obţinute au fost pe măsură, cei doi situându-se pe primul loc.

Nicoleta Luciu şi Attila au oferit, de departe, cel mai încins dans al serii. Toţi juraţii au fost de acord în privinţa faptului că Nicoleta a progresat vizibil faţă de emisiunea anterioară, iar Edi Stancu a fost cel care a surprins cel mai bine în cuvinte reprezentaţia echipei: "Trei de 'Da': pentru evoluţie, pentru coregrafie şi pentru sex-appeal!".

Până vinerea viitoare, telespectatorii îşi pot salva favoriţii trimiţând SMS la 1322 cu textul "Bianca", dacă vor ca Bianca Drăguşanu şi Carol să meargă mai departe, sau "Pavel", dacă vor să salveze din nou echipa formată din Andreea Preda şi Pavel Stratan. De asemenea, telespectatorii mai pot vota sunând la 0900.760.402 pentru Bianca şi Carol, sau la 0900.760.405 pentru Pavel şi Andreea. Numerele de telefon sunt apelabile doar din reţelele Romtelecom şi Alonia.