Nota de plată pentru fraude şi creditele neperformante este plătită prin marje mai ridicate la clienţii buni
Pentru Banca Naţională cel mai important lucru în scandalul fraudei bancare care a izbucnit joi este că "frauda" a fost provizionată în bilanţul băncilor şi din acest punct de vedere băncile implicate şi de ce nu sistemul bancar sunt în siguranţă. Deci pierderile sunt deja acoperite.
Când economia duduia, banii erau ieftini şi se găseau la orice colţ de stradă, nimeni nu-şi punea problema ce este în dosarele de creditare. Riscul era pe ultimul loc, numai cote de piaţă să fie. Acţionarii ţipau de la Viena, Paris, Londra, Atena pentru cât mai mult business, aşa că li s-a dat: creditul de consum, creditul cu buletinul, creditul fără garanţii, credite pentru ferme dezafectate, credite pentru proiecte care de care mai aberante care nu ar fi rezistat niciunei analize mai serioase. Acum 90% din creditele cu buletinul sunt neperformante, iar băncile le vând firmelor de recuperare cu un discount de 90%. Dacă trecem la creditele date în real estate, rata de neperformanţă este mai mică, dar sumele sunt mult mai mari. Şi în final sunt creditele care se dovedesc a fi "fraudă", când din start se porneşte de la ideea că banii din împrumut vor fi tâlhăriţi şi împărţiţi între cei care au pus afacerea la cale, iar aici intră şi bancherii. De multe ori băncile ascund aceste lucruri în birourile lor pentru a nu se afecta riscul reputaţional al băncii dacă se află. Când era boom economic şi bilanţurile băncilor creşteau de la o lună la alta, aceste lucruri intrau la categoria "altele". Pierderile "asumate" se acopereau din creştere.
Când a venit criza totul s-a întors, iar bilanţurile băncilor au început să crape, iar pierderile au început să apară la suprafaţă. Dar problema cea mai mare a intervenit când au apărut insolvenţele, noul sport naţional.
O parte din insolvenţe sunt reale, ca un mijloc de protejare a afacerilor în faţa crizei. Când o piaţă cade cu 50% peste noapte nu poţi să speri ca firmele care operează pe ea să reziste intacte şi să poată să-şi plătească toate datoriile către bănci. Dar o parte din insolvenţe sunt făcute la înţelegere cu bancherii, ca un mijloc de reducere a datoriilor. Acele celebre "write-off-uri", adică ştergerea unei părţi din credit sau chiar achiziţia activelor intrate în posesia băncii şi scoase apoi la licitaţie de aceiaşi proprietari. Dacă dintr-un credit de 10 milioane de euro se şterg 6 milioane de euro, o parte din bani sunt împărţiţi.
Problema este că aceste credite neperformante, write-off-urile, nu pot fi plătite în totalitate de acţionarii băncilor. Nu au suficiente resurse. Aşa că se pun în nota de plată a creditelor bune şi a costului pentru creditele noi. Dintr-o marjă a băncii de 6-10% peste indicii de referinţă, 3-4 puncte reprezintă costul acestor credite neperformante sau costul fraudelor.
Cam aşa funcţionează sistemul unde fraudele apar prea puţin la suprafaţă dacă nu ajung pe masa DIICOT sau DNA. De cele mai multe ori fraudele sunt închise în seifurile băncilor şi nu apar la suprafaţă pentru a nu afecta imaginea băncilor.