Topul câştigurilor de pe bursă după 10 luni: Acţiunile SIF Muntenia au adus un randament de 60%, Petrom – 54%, iar FP – 36%. Un depozit bancar oferea 6%

Autor: Andrei Chirileasa 04.11.2012

Chiar dacă jumătate din acţiunile listate sunt pe minus faţă de finalul anului trecut, favoritele investitorilor, FP, Petrom, SIF-urile şi Banca Transilvania, au adus randamente substanţiale, singurele dezamăgiri fiind BRD şi Transelectrica, care au scăzut puternic.

Investiţiile la bursă au adus din nou satisfacţie investitorilor în acest an, după ce în 2011 bursa locală a fost trasă în jos de criza datoriilor suverane. Calmarea situaţiei din zona euro, după ce Grecia a fost la un pas de faliment şi uniunea monetară a fost aproape de dezintegrare în 2011, le-a permis investitorilor să se focuseze pe rezultatele companiilor. Chiar dacă economia locală în asamblu are încă rezultate modeste, cele mai mari companii listate pe bursă au raportat profituri în creştere. Este cazul Petrom, al Băncii Transilvania, dar şi al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), care alături de Fondul Proprietatea (FP) reflectă o bună parte a economiei locale.

Dividendele plătite de SIF-uri şi de Fondul Proprietatea din profiturile pe 2011 au adus câştiguri substanţiale investitorilor. În plus, titlurile celor şase fonduri de investiţii au crescut datorită recunoaşterii de către investitori a potenţialului care se ascunde în activele lor. La începutul anului, preţurile acţiunilor pe bursă erau cu 50% sau chiar 60% mai mici decât valoarea activelor acestor societăţi. În prezent, discounturile s-au redus la 30-40%, după ce acţiunile au crescut semnificativ în ultimele luni.

Topul câştigurilor, dintre companiile lichide, este condus de SIF Muntenia (SIF4), care a plătit două dividende în acest an şi le-a adus investitorilor un randament total de 60,5%. La 1.000 de lei investiţi, un investitor ar fi câştigat 250 de lei din evoluţia acţiunilor şi încă 355 de lei din dividende. Acţiunile SIF Muntenia au fost urcate şi de lupta dintre un grup de acţionari şi administratorul SAI Muntenia Invest.

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie locală, a adus un câştig de 53,8%, în condiţiile în care a distribuit dividende record din profitul pe 2011, iar anul acesta ar putea depăşi profitul de anul trecut.

Titlurile Erste Bank (EBS) au crescut cu 52% de la începutul anului, iar acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 44%. Erste a revenit pe profit la nouă luni, în timp ce Banca Transilvania şi-a majorat câştigurile cu 30%. BRD, în schimb, a raportat profituri în scădere la şase luni, ceea ce a tras în jos şi acţiunile. La scăderea cu 26% a titlurilor BRD au contribuit şi vânzările de acţiuni ale SIF-urilor, dar şi lichidarea portofoliului de către americanii de la Artio, care deţineau la rândul lor un pachet semnificativ de acţiuni.

Click aici pentru imagine mare.

Acţiunile transportatorului de energie Transelectrica (TEL) au pierdut 27% din banii investitorilor, pe fondul reducerii substanţiale a profitului companiei. Alături de BRD şi Transelectrica, acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au tras şi ele în jos indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai importante zece companii listate la bursă (cu excepţia SIF-urilor). Titlurile BVB au pierdut 14,4% de la începutul anului, în condiţiile în care valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate pe bursă a scăzut faţă de primele zece luni din 2011 cu circa 28%.

Per asamblu însă indicele BET a crescut cu 13,6% de la începutul anului. Evoluţia indicelui nu ia în calcul şi dividendele distribuite de companiile care intră în componenţa sa. Adăugând şi dividendele, creşterea indicelui este de 20,6%, adică de trei ori şi jumătate peste randamentul oferit în această perioadă de un depozit în lei, de circa 5,8%.

Cine ar fi investit în indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia SIF-urilor şi a Fondului Proprietatea, ar fi câştigat 43%, adică de peste 7 ori dobânda bancară.

Cele mai mari câştiguri de pe bursă le-au adus acţiunile producătorului de benzi din cauciuc Artego Târgu Jiu (ARTE, 154%), ale producătorului de abrazivi Carbochim Cluj (CBC, 101%) şi ale producătorului de bere Bermas Suceava (BRM, 81%). În primele două cazuri, creşterile au venit pe fondul achiziţiilor derulate de Cătălin Chelu, care a încercat să preia controlul acestor companii, iar la Bermas creşterea s-a suprapus cu programul de răscumpărări de acţiuni derulat de companie. Totuşi, lichiditatea acestor acţiuni este destul de redusă, ceea ce face ca şi riscurile să fie mai mari decât la Petrom sau Fondul Proprietatea.

Ultimele două luni ale anului sunt în general perioade de reaşezare a portofoliilor. Investitorii renunţă la acţiunile care nu au performat conform aşteptărilor şi cumpără acţiuni la companii cu rezultate în creştere şi perspective pozitive. Rezultatele la nouă luni, care vin în următoarele două săptămâni, îi vor ajuta pe investitori

să-şi facă o idee mai bună privind acţiunile cu potenţial de creştere în 2013. Până acum, tot SIF-urile, Fondul Proprietatea şi Petrom se prefigurează a fi printre câştigătoare anul viitor, în condiţiile în care profiturile acestor companii vor merge către acţionari sub formă de dividende.