Mihai Bogza, Bancpost: Fraudele nu sunt determinante pentru nivelul creditelor neperformante
Băncile detectează ocazional fraude efectuate de angajaţi sau de clienţi şi care unori sunt trecute ca pierderi, dar nu sunt determinante pentru nivelul ridicat al creditelor neperformante, care este mai degrabă o expresie a situaţiei dificile în care se află economia, spune Mihai Bogza, preşedintele consiliului de administraţie al Bancpost.
El afirmă că în cazul fraudelor din sistemul bancar cel mai important este ca instituţiile statului să îşi facă rapid treaba şi să ia măsurile cuvenite. Trei dintre băncile mari - BCR, BRD şi CEC Bank - au fost prinse în ultimele zile într-un scadal de fraudă cu o valoare estimată a prejudiciului de 22 mil. euro. Bogza spune că nu poate emite o opinie în acest caz înainte de o decizie a justiţiei şi că cel mai important este ca instituţiile statului să îşi facă treaba rapid.
"Trebuie să lăsăm justiţia să-şi urmeze cursul, eu nu mă pronunţa dacă a fost fraudă sau nu. Este un proces de investigare care poate să dureze un anumit timp. Important în astfel de cazuri este ca instituţiile statului să acţioneze rapid şi să descurajeze repetarea acestora", a spus oficialul Bancpost.
Bogza a mai precizat că băncile descoperă ocazional fraude de dimensiuni mai mici şi trimit sesizări către autorităţi, dar răspunsul apare într-o perioadă de timp foarte lungă. De obicei, fraudele de mici dimensiuni nu sunt făcute publice şi se rezolvă în interiorul sistemului bancar, diferenţa în acest caz fiind că reţeaua de fraudatori a apelat la garanţii de stat, prejudiciind astfel bugetul public.
"O fraudă trebuie descoperită într-o fază timpurie, iar măsurile luate trebuie să fie hotărâte pentru a preveni alte tentative în viitor. Există proceduri şi sisteme de verificare în bănci. Aceste sisteme pot fi păcălite o perioadă, dar atunci când există întârzieri la plată se fac verificări şi cei care comit fraude sunt daţi în vileag. Dacă ratele se plătesc la timp, procesul de descoperire a fraudei poate fi întârziat."
Pierderile generate de fraude sunt acoperite de bănci prin provizioane constituite fie din profituri, fie din majorări de capital. Bogza recunoaşte totuşi că într-un final pierderile sunt suportate de clienţii bun-platnici care trebuie să plătească o marjă de dobândă mai ridicată.
Bogza a discutat ieri şi de fraudele care au zguduit sistemul bancar la finalul anilor '90, când el ocupa funcţia de viceguvernator al BNR, şi care atunci
s-au transferat în contul statului pentru că majoritatea băncilor erau deţinute de stat. El spune că atunci pe piaţă existau o serie de bănci "exotice", care, privind retrospectiv, poate nu ar fi trebuit autorizate, dar acum sistemul este mult mai bun după ce pe piaţă au rămas doar bănci susţinute de acţionari puternici.
ZF Live - De luni până vineri de la 10:00 la 11:00 pe www.zf.ro