Mihaela Mitroi, partener consultanţă fiscală PwC România: De ce nu folosim schemele de ajutor de stat pentru proiectele de investiţii?

Noua realitate economică de după criza financiară este una a fluxurilor scăzute de investiţii străine către ţările din Europa Centrală şi de Est şi a unor finanţări costisitoare şi dificil de accesat. Din 2008 şi până în prezent volumul investiţiilor străine a scăzut constant, de la 9,5 miliarde de euro în 2008 la sub 2 miliarde de euro în 2011.

Accesul la finanţare a devenit mai dificil, cursul de schimb al leului s-a deteriorat faţă de principalele valute internaţionale, sectoarele puternic dependente de finanţările de creditare au avut de suferit. În ciuda scăderii dobânzilor, creditul neguvernamental a crescut într-un ritm foarte lent şi asta pentru că, dincolo de condiţiile mai stricte de creditare, şi cererea de credit a rămas foarte scăzută. Astfel, de la un nivel ridicat de investiţii în economia naţională (90 de miliarde de lei în 2008), investiţiile au scăzut la doar 55 de miliarde în 2010, redresându-se puţin în 2011, însă rămân în continuare cu 30% mai mici decât înaintea crizei.

E greu de spus dacă acest sistem se va permanentiza, iar România va trebui să-şi asigure finanţarea economiei preponderent din surse interne (aşa cum s-a întâmplat în Asia de Sud-Est după criza de la sfârşitul anilor '90) sau investiţiile străine îşi vor reveni atunci când situaţia economică la nivel continental se va îmbunătăţi. Din păcate, aceasta este o perspectivă mai îndelungată, iar România va trebui să caute să-şi asigure din alte surse finanţarea economiei.

O primă soluţie ar fi fondurile europene, a căror accesare ar avea efecte pe orizontală pentru întreaga economie, ar aduce lichiditate în ţară şi ar crea noi locuri de muncă.

După cum vedem însă, la 5 ani de la aderare, România are încă o slabă capacitate de absorbţie, iar o serie de programe operaţionale au fost blocate ca urmare a neregulilor constatate în derularea proiectelor cu finanţare europeană. Desigur, lucrurile se vor îmbunătăţi treptat în această privinţă, iar pe anumite segmente vedem deja că fondurile europene au început să schimbe faţa României. Spre exemplu, plăţile directe din agricultură au făcut din acest sector unul dintre cele mai interesante pentru investiţii din ultimii ani (în agricultură s-au absorbit deja 50% din sumele disponibile în vreme ce la programele de coeziune gradul de absorbţie este mai mic de 10%).

Dar până când acest lucru se va întâmpla, mediul privat ar trebui să ia în calcul şi alte modalităţi extrem de atractive de finanţare, aşa cum sunt schemele de ajutor de stat. Prin Hotărârea de Guvern 1680 din 2008 s-a autorizat pentru perioada 2009-2013 o schemă de ajutor de stat pentru investiţii, care are prevăzut un buget de 1 miliard de euro, câte 200 de milioane de euro pentru fiecare an de aplicare a schemei. Această schemă de ajutor de stat este deschisă tuturor companiilor înregistrate în România, inclusiv întreprinderilor mici şi mijlocii, care

creează cel puţin 50 de noi locuri de muncă, fac o investiţie de minimum 5 milioane de euro şi menţin investiţia şi locurile de muncă nou create pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la finalizarea proiectului. Schema de ajutor de stat poate acoperi maximum 50% din valoarea viitoarei investiţii, dar nu mai mult de

28,1 milioane de euro, cu excepţia proiectelor efectuate în zona Bucureşti - Ilfov, acolo unde schema poate acoperi maximum 40% din valoarea investiţiei, dar nu mai mult de 22,5 milioane de euro.

Separat de această schemă de ajutor de stat pentru investiţii, există şi o schemă de ajutor de stat reglementată prin HG 797/2012 cu un buget alocat de 100 de milioane de euro care finanţează costurile salariale pentru crearea a cel puţin 200 de noi locuri de muncă pe o perioadă de 2 ani pentru investiţiile din industria prelucrătoare, IT&C şi energie.

Pentru ambele scheme de ajutor de stat se pot depune proiecte până la sfârşitul lui 2013, în limita bugetului disponibil, dar investiţiile pot fi implementate până la sfârşitul lui 2018.

Din postura de consultant, am avut ocazia să lucrez în diferite proiecte care vizau obţinerea de ajutoare de stat şi pot spune că, în ciuda temerilor privind hăţişul birocratic, proiectele bine documentate primesc finanţarea solicitată.

Am resimţit însă reticenţa companiilor, îndeosebi a celor cu capital român, de a demara procedurile pentru accesarea unor astfel de scheme de ajutor de stat. De cele mai multe ori este vorba de neîncredere. Antreprenorii români s-au învăţat să nu conteze decât pe propriile forţe pentru a-şi finanţa şi dezvolta afacerea. În schimb, multinaţionalele, care au mai multă experienţă în gestionarea unor asemenea proiecte în alte ţări, sunt mai degrabă dispuse să aplice pentru aceste fonduri.

Poate că acum condiţiile de piaţă îi fac pe mulţi întreprinzători să se gândească de două ori înainte să demareze o nouă investiţie. Dar dacă există oportunitatea de piaţă, finanţarea nu ar trebui să fie privită drept un obstacol insurmontabil şi nu este condiţionată doar de obţinerea de credite bancare. Prin urmare, revin la întrebarea din titlu, în loc să ne plângem că finanţările sunt anevoioase şi costisitoare, nu ar fi mai bine să încercăm să valorificăm programele pe care statul le pune la dispoziţia investitorilor cu titlu gratuit?