Primele intermediate de Safety Broker au crescut în primele nouă luni cu 50%, la 23,5 milioane euro

Autor: Adrian Dumitrache 06.11.2012

Defalcat pe tipuri de asigurări, 62% din primele intermediate reprezintă poliţe de răspundere civilă auto (RCA), 23% asigurări auto facultative CASCO, în timp ce poliţele de locuinţe constituie 9,2% din afacerile companiei.

"Estimăm că, până la sfârsitul acestui an, vom intermedia prime de peste 30 milioane de euro, depăşind obiectivele pe care ni le-am stabilit la începutul exerciţiului financiar. Rezultatele obţinute ne permit să accelerăm şi mai mult extinderea teritorială - obiectivul fiind ca, până la sfârşitul acestui an, să avem birouri în toate judeţele din România", a declarat directorul general al Safety Broker, Viorel Vasile, într-un comunicat.

Societatea are peste 500 de angajaţi.