Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XLVI). Bulevardul Dinicu Golescu - Gara de Nord/ de dr. Alexandru Popescu

Fără a se remarca prin vechimea sa, "Bulevardul Dinicu Golescu" este una din importantele artere ale oraşului, făcând legătura dintre Centrul său şi zona Gării de nord. Totuşi, există câteva imobile cu o vechime apreciabilă din categoria "caselor de cartier", cum este aceea din 1895, aflate pe Lista monumentelor istorice, şi încă altele, de la începutul secolului XX.

Statuia unui ctitor

Faptul că totuşi acest bulevard a fost considerat un spaţiu reprezentativ al oraşului o dovedeşte amplasarea aici a unuia din cele mai interesante monumente ale sale, dedicat lui Dinicu Golescu, dar, de fapt, celor mai importanţi reprezentanţi ai familiei sale. Într-adevăr Dinicu Golescu (1777-1830) a fost unul din "ctitorii" modernizării vieţii culturale şi politice a Ţărilor Româneşti. De fapt, amplasarea în această zonă a statuii se explică şi prin faptul că aici se găsea una dintre moşiile sale din Bucureşti.

Împreună cu fratele său mai mare, Iordache, a studiat la Academia grecească din Bucureşti şi, alături de acesta, a avut iniţiativa înfiinţării unei societăţi literare secrete la Braşov. În general, iniţiativele sale au fost inspirate de una dintre mişcările ai cărei reprezentanţi au jucat un rol important în viaţa politică a secolului al XIX-lea - francmasoneria. Alte iniţiative ale lui Dinicu Golescu: în 1826, împreună cu Ion Heliade Rădulescu, scoate revista "Curierul românesc" care avea o orientare iluministă. Un an mai târziu, de asemenea împreună cu Heliade, înfiinţează "Societatea Literară", al cărei sediu se afla în casele luxoase ale lui Dinicu Golescu, pe Podul Mogoşoaiei, şi iniţiază prima revistă în limba română "Fama Lipschii", dat fiind că era tipărită la Leipzig, în Germania. Dinicu Golescu este şi autorul primului jurnal de călătorie tipărit din literatura română, Însemnare a călătoriei mele (1826). Pe părţile laterale ale soclului statuii sale sunt reprezentaţi şi alţi membrii ai familiei Golescu care au jucat un rol important în diferite domenii ale vieţii publice româneşti.

În ceea ce priveşte Bulevardul Dinicu Golescu, s-au păstrat clădirile vechi până la Gara de Nord, de aici încolo ele fiind demolate pentru a face loc unor blocuri noi.

Odiseea Gării de Nord

Pentru a ajunge la înfăţişarea şi importanţa pe care o are astăzi, cel mai important nod de cale ferată al României a trecut prin numeroase transformări care, de fapt, au fost şi acelea pe care le-a suferit însăşi Capitala, o adevărată "Odisee" edilitară şi urbanistică.

Cum am amintit, de-a lungul Căii Târgovişte (din 1878 numită Calea Griviţei) se afla un amplu teren proprietatea marelui Ban Dinicu Golescu care i-a fost dat de zestre fiicei sale căsătorită cu secretarul Legaţiei Marii Britanii, Effigham Grant (de la care se va trage şi numele viitorului pod). Atunci când părţi din acest teren au fost scoase la vânzare, statul cumpără o bună parte din ele în vederea construcţiei unei gări care trebuia să lege Capitala de nordul ţării (pentru partea de sud exista Gara Filaret). Construcţia este concesionată Consorţiului Stroussberg care declanşează ridicarea noii gări, denumită Gara Târgovişte, în 1869, dată în exploatare în noiembrie 1870 odată cu linia Bucureşti-Ploieşti. După ce, un an mai târziu Consorţiul dă faliment, statul cumpără acţiunile sale, astfel încât devine principalul proprietar al zonei gării şi a liniilor adiacente, înfiinţând un Consiliul pentru administrarea sa.

În 1872, Gara Târgoviştei este inaugurată oficial, dându-se în folosinţă şi o serie de căi ferate spre diferite puncte ale ţării, în lungime de peste 600 km, cu 39 de staţii. Clădirea gării de călători avea faţada principală orientată de-a lungul Căii Târgovişte, viitoarea Calea Griviţei, fiind prevăzută cu două turnuri. Clădirile gării au fost extinse în perioada 1873-1910, fiind construită şi o "magazie pentru mărfuri", iar gara de călători a fost extinsă. În perioada 1895-1896 a fost construită o nouă aripă a gării, prevăzută şi cu un "salon regal", în vederea vizitei împăratului Franz Joseph al Austro-Ungariei.

În preajma gării, au fost construite numeroase hoteluri, precum şi Hala Matache Măcelarul. La un moment dat, a fost luată în discuţie şi construcţia unei alte gări centrale în zona Bulevardului Elisabeta, dar ideea a fost abandonată.

Necesităţile create după Unire au impus amplificarea clădirii Gării, mai ales că ea suferise şi de urmările unui incendiu. Proiectul a fost realizat de arhitectul Victor Ştephănescu şi a fost demarat în 1932. Corpul nou de clădire, aşa cum se înfăţişează şi astăzi, are o faţadă monumentală, concepută într-o manieră neoclasică modernă, dominată de porticul format din şase coloane de mari dimensiuni.

Construcţia Gării a dus şi la dezvoltarea urbanistică a zonei din preajma sa care a început să fie populată rapid, terenurile fiind ocupate în principal de locuinţele lucrătorilor de la căile ferate. Tot în perioada interbelică, s-a trecut la sistematizarea întregii zone a Gării de Nord, fiind începută, pe locul vechilor ateliere de reparaţii, construirea Palatului CFR, terminat după 1950, care adăposteşte în momentul de faţă Ministerul Transporturilor. În anii 1960 a fost închisă Piaţa Gării de Nord, construindu-se zece blocuri de o parte şi de alta a palatului C.F.R.

Alături de alte monumente ale Bucureştilor, care cinstesc jertfele diferitelor categorii ale populaţiei ţării în timpul Primului Război Mondial, nu putea lipsi "Monumentul eroilor ceferişti", aflatin Piaţa Gării de Nord, operă a sculptorilor Corneliu Medrea şi Ion Jalea.

O nouă renovare ?

În ceea ce priveşte clădirea Gării, ultima restaurare a avut loc în 1997-1999, dar, având în vedere starea în care se află acum, ca şi necesităţile legate de modernizarea circulaţiei pe calea ferată, a devenit necesară o nouă renovare, care să facă din ea o gară pentru trenuri de mare viteză şi să o transforme într-un centru comercial. O asemenea renovare a devenit necesară şi datorită faptului că, deşi în ultima vreme traficul pe calea ferată a scăzut, totuşi în Gara de Nord sosesc zilnic aproape 200 de trenuri şi trec aproximativ 10.000 de persoane. Se pare că pentru renovarea gării ar fi nevoie să se investească în jur de 300 milioane de euro, iar modernizarea ar dura trei ani^.

Între marile proiecte, unele aproape faraonice şi cu o justificare urbanistică adesea discutabilă, se vor găsi oare resurse pentru această renovare unuia din cele mai vechi şi utile "monumente" ale Bucureştilor ?

O istorie sentimentală

Într-adevăr, Gara de Nord şi zona din preajma sa au avut din totdeauna şi trebuie să-şi păstreze o istorie sentimentală pentru bucureşteni. Nu a fost numai o "poartă a oraşului", ci, împreună cu Calea Griviţei, aşa cum am avut ocazia să o remarcăm în unul din episoadele serialului nostru, a constituit şi un perimetru cu o deosebită importanţă socială şi culturală, fapt atestat de numeroase mărturii de epocă, chiar literare.

Acestora pot să le adaug pe cele proprii şi ale celor din generaţia mea, pentru care "Gara" exercita o adevărată fascinaţie, o deschidere către o altă "lume". Este motivul pentru care, copil fiind, hoinăream pe peroanele sale, privind, cu nostalgia vârstei, garniturile care veneau şi plecau şi ascultând, cum spune cântecul, "Glasul roţilor de tren".

Recunosc că, la distanţă de decenii, am păstrat această nostalgie...

PS. Şi că veni vorba de nostalgie, nu putem decât să apreciem efortul grupului care prezintă în Aula Magna a "Bibliotecii Centrale Universitare Carol I", într-o manieră deosebit de modernă, fotografii şi proiecte , în cadrul expoziţiei intitulată inspirat "Case vechi, design şi ceva în plus" care, aşa cum ne încredinţează grupul de autori, şi-a dorit să ne spună "Poveşti despre locuri bătrâne şi fragile, despre reparaţii răbdătoare şi despre idei deştepte, curaj şi injecţii de energie".