Alin Cocoş a ridicat pe Lipscani o clădire în care aşteaptă un „gigant“ din fashion

Autor: Cristi Moga 06.11.2012

Alin Cocoş, 25 de ani, fiul vitreg al Elenei Udrea, fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului, a ridicat structura unei clădiri cu două etaje pe strada Lipscani din Bucureşti, în care aşteaptă să semneze un contract de în­chi­riere cu un "gigant" din piaţa de îmbrăcăminte.

Construcţia clădirii cu o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi a avansat rapid în toamna acestui an, lucrările fiind realizate de firmele Apolodor şi D&G Profil. Investiţia este realizată prin intermediul firmei Lipscani 30-34 Centre SRL, înfiinţată în acest an şi al cărei administrator şi acţionar cu o participaţie de 50% este Alin Cocoş, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Restul acţiunilor sunt deţi­nute de firma Ariliaco Treding, înregistrată în Cipru.

Lucrările la imobil ar trebui finalizate până în vara anului viitor, iar jucă­torii din piaţa imobiliară afirmă că marile lanţuri din piaţa de îmbrăcă­minte poartă negocieri pentru în­chirierea parţială sau chiar integrală a clădirii.

Chiriile în zonă pot fi estimate de la circa 30 de euro/metrul pătrat în cazul unei preluări integrale a clădirii şi pot depăşi 70 de euro/metrul pătrat pentru spaţii de circa 100 de metri pătraţi.

Ţinând cont de aceste valori aproximative, veniturile din închirierea imobilului s-ar putea ridica la peste 600.000 de euro anual.

Alin Cocoş nu a putut fi contactat pentru comentarii până la închiderea ediţiei, în condiţiile în care firma pe care aces­ta o conduce nu are niciun nu­măr de telefon declarat la Registrul Comerţului, Ministerul Finanţelor sau pe plăcuţa şantierului de pe Lipscani.

Strada Lipscani, o veche arteră comercială a Capitalei, a revenit în ultimii ani în atenţie pe fondul reabilitării infrastructurii din zonă care a determinat deschiderea a circa 150 de cafenele şi restaurante. Zona are însă şi potenţial comercial, afirmă consultanţii în retail, dar până în prezent magazinele de îmbrăcăminte nu au găsit spaţii potrivite, clădirile existente fiind fie prea mici, fie cu o compartimentare inadecvată acestui tip de activitate.

Cei mai mari jucători din piaţa locală de îmbrăcăminte sunt în acest an reţelele Inditex, H&M şi C&A.

Potrivit informaţiilor din presă, ridicarea clădirii realizate de Alin Cocoş a stârnit reacţia ONG-urilor, potrivit cărora imobilul a fost realizat pe ruinele unor vechi pivniţe. Între timp însă, peste acele structuri au fost turnate mai multe tone de beton.