Ministerul Mediului şi Pădurilor: Oprirea neplanificată a reactorului 2 de la Cernavodă nu a afectat siguranţa populaţiei

Autor: Carol Dan 07.11.2012

Oprirea neplanificată a Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă nu a afectat siguranţa populaţiei şi a mediului înconjurător, informează Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), după oprirea reactorului 2, miercuri, la ora 11.30.

În urma informaţiilor survenite de la Agenţia Naţională de Protecţia Mediului (ANPM), staţiile automate de monitorizare a debitului dozei gama absorbite în aer nu indică creşteri ale valorilor, iar rezultatele măsurătorilor se încadrează în valorile fondului natural, spune MMP, precizând că monitorizarea se realizează permanent, 24 de ore din 24 şi că orice depăşire a valorilor va fi comunicată şi analizată împreună cu Garda Naţională de Mediu.

Oprirea neplanificată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă nu a afectat siguranţa personalului centralei, a populaţiei şi a mediului înconjurător, iar cauzele care au putut genera această oprire vor face obiectul unei analize amănunţite, mai spun reprezentanţii ministerului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Compania de stat Nuclearelectrica a oprit neplanificat, miercuri, reactorul 2 al centralei nucleaelectrice de la Cernavodă, după "declanşarea intempestivă a unui sistem automat de oprire rapidă".

Oprirea reactorului a avut loc la ora 11:30, iar reconectarea unităţii la sistemul enewrgetic naţional este estimată să aibă loc vineri.

"Cauzele evenimentului sunt investigate conform procedurilor centralei", se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei