Cine sunt românii din juriul Eurobest, festivalul creativităţii europene

Autor: Andreea Mindrila 07.11.2012

Din juriul Eurobest, cel mai longeviv eveniment dedicat creativităţii europene, cu o istorie de 25 de ani, vor face parte în acest an Cătălin Dobre, creative director la McCann Erickson România - care va reprezenta ţara noastră în secţiunea Radio şi Outdoor şi Alina Damaschin, managing directorul agenţiei de relaţii publice Rogalski Grigoriu, care va juriza în secţiunea PR. Festivalul Eurobest va avea loc la Lisabona la sfârşitul acestei luni.

Cătălin Dobre are 28 de ani şi este cel mai tânăr jurat care a reprezentat România la Eurobest, din rândul celor 12 români care au evaluat în ultimii opt ani lucrările înscrise la festival. De asemenea, el a mai fost jurat şi în cadrul festivalurilor Golden Hammer şi New York Festivals.

Pe parcursul celor opt ani, Cătălin Dobre a câştigat distincţii importante la competiţii globale şi regionale - două Grand Prix la Cannes Lions şi un Titanium, urmate de gold, silver şi bronz în contextul aceleiaşi competiţii, un Yellow Pencil, Grand Prix la Eurobest şi Cresta, la care se adaugă gold, silver şi bronz la New York Festivals, Epica şi Golden Drum.

"Discuţiile de care toată lumea întreabă la petreceri, discuţiile pe care toată lumea vrea să le afle, discuţiile cele mai controversate, discuţiile cele mai interesante, discuţiile dintre oameni cu nume importante în industrie, discuţiile care stabilesc lucrările câştigătoare. Acestea se întâmplă la masa juriului şi sunt mândru să iau parte la ele anul acesta, la Eurobest", spune Cătălin Dobre.

Alina Damaschin, cu o experienţă de 14 ani în industria comunicării, conduce de doi ani Rogalski Grigoriu şi încă din primul an agenţia a obţinut 13 premii şi nominalizări la competiţii precum European Excellence Awards, Romanian PR Award, Sabre EMEA pentru clienţi printre care se numără Siemens, World Vision, Bergenbier, Liberty Center sau Kruk International.

"Este o responsabilitate enormă, dar pe care mi-o asum cu mândria de a reprezenta una dintre cele mai talentate şi creative ţări europene, care a fost apreciată constant în competiţiile ultimilor ani", spune Alina Damaschin.

Categoria relaţiilor publice a fost introdusă la Eurobest după ce a fost iniţial lansată la Cannes Lions în 2009, iar propunerea de a integra PR-ul în rândul categoriilor competiţionale i-a aparţinut Teodorei Migdalovici, cea care reprezintă Cannes Lions în Romania de peste 8 ani.

Eurobest, festivalul care vreme de 20 de ani a avut loc la Londra, a devenit itinerant în urma cu patru ani, celebrând diversitatea ideilor în altă capitală creativă în fiecare an, respectiv Stockholm, Hamburg, Amsterdam, iar în acest an Lisabona.