21% din firmele din Capitală au avut profit din exploatare şi nicio datorie la stat

Autor: Mirabela Tiron 08.11.2012

Aproape 21% din cele 132.000 de firme cu activitatea de bază în Capitală, care au depus bilanţul pe anul trecut, au avut profit din exploatare, zero datorii la stat şi o cifră de afaceri de peste 23.000 de euro în cazul microîntreprinderilor şi de peste 58.000 de euro în cazul celorlalte firme, potrivit Camerei de Comerţ şi In­dustrie a Bucu­reş­tiului.

Acestea sunt şi companiile care au îndeplinit criteriile de eligibilitate pentru a intra în acest top.

Au fost premiate pentru perfor­manţă 3.900 de firme din cercetare-dezvoltare şi high tech, industrie, construcţii, servicii, comerţ, turism, agricultură, pescuit, piscicultură.

"În contextul în care în Uniunea Europeană, dar şi pe plan mondial, redresarea economică rămâne relativ fragilă, a vorbi despre afaceri de succes, precum cele ale premianţilor noştri, înseamnă a vorbi despre compe­titivitate, generată de productivitatea ridicată şi, foarte important, de un management per­formant şi de o cultură organiza­ţională solidă", a spus Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), la evenimentul Topului Firmelor din Bucureşti, aflat la cea de-a XIX-a ediţie.

Indicatorii utilizaţi în clasificarea firmelor au fost cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, efi-cienţa utilizării resur­selor umane.

Printre companiile premiate se numără OMV Petrom, Hewlett Pa­ckard, Danone, PRO TV, RCS&RDS, Kaufland România, Happy Tour şi altele.

Dimitriu a mai spus că la nivelul Capitalei s-au realizat 16% din exporturile României şi 30% din importuri, după cum arată datele din ianuarie anul acesta.

El a mai precizat că 21% din salariaţii înregistraţi la nivel naţional lucrează în firme din Bucureşti, potrivit unei statistici aferente lunii martie.