CNADNR reziliază contractul pentru un tronson al Nădlac-Arad, invocând întârzieri în execuţie

Autor: Ioan Dornescu 09.11.2012

CNADNR va rezilia contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.



"Le-am trimis notificarea, iar rezilierea de facto a contractului va fi realizată în termen de 15 zile", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al CNADNR, Mircea Pop.

El a precizat că motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în execuţie, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, faţă de 70%, cât ar fi fost indicat.

Pop a adăugat că există şi alte motive pentru rezilierea contractului. "Este un complex de împrejurări, mai amplu", a precizat şeful CNADNR.

Premierul Ponta a afirmat vineri, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX, că proiectul de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac, finanţat şi de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană ca fiind greşite, astfel este posibilă rezilierea contractului şi organizarea unei noi licitaţii.

MEDIAFAX a anunţat încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către CNADNR pentru un contract de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate "iregularităţi şi suspiciuni de fraudă"

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de apropae 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea revine companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Finanţarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.