Exporturile României au scăzut cu 4,3% în septembrie faţă de luna precedentă

Autor: Anelis Baciu 12.11.2012

România a exportat în luna septembrie a acestui an bunuri şi servicii în valoare de 3,8 miliarde de euro, în scădere cu 4% faţă de septembrie 2011, marcând prima contracţie a acestui indicator.

În primele opt luni ale acestui an România a exportat bunuri în valoare de 33,5 miliarde de euro, la fel ca în aceeaşi perioadă din 2011.

Pe primele luni din 2012, exporturile au avut o rată de creştere de circa 5-8%, dar încetinirea economică din zona euro a frânat şi exporturile României, care se îndreaptă spre această direcţie în proporţie de 75%. În total pe primele nouă luni exporturile au avut o scădere de 0,5%, ceea ce face puţin probabilă atingerea ţintei de creştere anuală a exporturilor de 5% asumată prin proiectul de buget.

În condiţiile în care importurile au stagnat la rândul lor în primele nouă luni, deficitul comercial a rămas aproape constant, la 7,1 miliarde de euro pe primele nouă luni.