Datele seci şi usturătoare ale economiei, faţă în faţă cu preocupările politicienilor

De cealaltă parte, când toate instituţiile reduc prognozele de creştere economică, ARD (Alianţa România Dreaptă sub care candidează împre­ună PDL, PNŢCD şi Forţa Civică) vede, în 2013, o creştere economică de 3,6% (evident dacă ajunge la guvernare şi-şi pune în practică programul).

Cât de realiste sunt programele, cât de fundamentate ţintele şi câtă încredere mai poţi avea în promisiunile şi calculele partidelor? Nu sunt cumva ele însele o temelie falsă pe care orice încercare de a construi va ajunge ruină?

În urmă cu patru ani, în toamna lui 2008, înaintea alegerilor legislative, ZF a organizat un seminar la care a pus faţă în faţă oamenii din business şi bancherii cu politicienii. Ministrul finan­ţelor era, la acea vreme, Varujan Vosganian (PNL), prezent la acel seminar.

Semnele crizei începuseră să-şi facă apariţia, veniturile statului scădeau, dar nu şi cheltuielile. Ministrul finanţelor era oprimist în legătură cu dimensiunea crizei - de altminteri, multă lume nu a anticipat furia cu care ea va lovi România.

Ceea ce se "ajusta" în octombrie 2008 era prognoza de creştere pentru 2009 şi nu era luată în calcul o creştere negativă. Nimic, sau aproape nimic din ce propuneau partidele atunci nu s-a mai potrivit cu realitatea. Pensia minimă garantată în plată, o promisiune făcută de PDL şi pusă în practică, a fost una dintre măsurile care au "contribuit", mai apoi, la tăierea salariilor, în 2010 pentru că a apăsat asupra cheltuielilor statului. Cât de aproape sau cât de departe sunt partidele de o repetare a greşelilor acum că se înghesiue din nouă să promită scăderi de taxe şi impozite? Pe ce se bazează PDL când vede o creştere de 3,6% a economiei, când toate prognozele sunt tăiate şi cum va asigura USL veniturile la buget după ce va reintroduce impozitul progresiv pe veniturile salariale? Nu că o scădere de taxe nu ar fi binevenită, dar cât de realiste sunt aceste ţinte în actualul context economic?

Imediat după alegeri, noul premier Emil Boc avea să reproşeze fostei guvernări liberale că i-a lăsat vistieria goală şi că a cheltuit banii din privatizarea BCR, în timpul campaniei, peste 2 mld. euro pentru salarii şi pensii. Acum aşa ceva nu mai este posibil sub ochiul atent al creditorilor internaţionali, dar rămâne mereu un mare semn de întrebare.

"Dacă continuăm aşa şi nu se întâmplă nimic acesta va fi primul an în care companiile româneşti vor rămâne fără profit. Atunci pe ce se bazează această creştere economică (viitoare, creştere promisă de partidele politice - n.n.)?", se întreabă Radu Timiş, proprietarul Cristim, cu afaceri de 80 mil. euro. El spune însă că dacă s-ar putea face paşi înainte prin scăderea fiscalităţii, dar nu vede o revenire a consumului, deci nici o creştere economică spectaculoasă pentru vi­itor.

Trecutul poate spune ceva şi despre vi­itor.

Faţă de o creştere economică pentru 2009 prevăzută de Varujan Vosganian în toamna lui 2008 spre 5%, am avut o cădere de peste 6%. În prima parte a lui 2009 a venit lovitura de ciocan a împrumutului de la FMI şi UE de aproape 20 miliarde de euro, cel mai mare împrumut luat vreodată de România.

Ce avem la 4 ani de atunci?

O economie care abia se ţine pe picioare şi acuzaţii lansate şi de o parte şi de alta, din partea principalilor competitori electorali. Nu suntem cu nimic mai departe de vânzoleala politică de acum patru ani. Dacă atunci prognozele au fost greşite, iar România a ispăşit cu vârf şi îndesat păcatele politicienilor ei, de ce ar fi acum altfel?

Neputinţa guvernelor care s-au succedat de a ajusta cheltuielile la veniturile în scădere, restructurarea aparatului bugetar amânată în 2009 din cauza campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale au avut drept rezultat, un an mai târziu, tăierea salariilor în sectorul bugetar cu 25% şi majorarea TVA de la 19% la 25%. Împrumutul de la FMI ajunge acum la scadenţă, iar rambursarea se va vedea în rezerva BNR şi va pune presiune pe curs, din nou.

USL spune că în următorul ciclu de guvernare de 4 ani va aduce TVA din nou la 19%, iar pentru producătorii agricoli una de 9%, dar nu spune de unde va suplini golul la buget (şi nici de când măsurile ar urma să fie puse în practică), în condiţiile în care Taxa pe Valoarea Adăugată înseamnă un sfert din veniturile bugetului general consolidat. ARD nu se atinge de TVA, dar plusează pe zona cotei unice de impozitare care ar urma să scadă de la 16% la 12%, în condiţiile în care impozitul pe veniturile salariale şi cel pe profitul companiilor fac împreună 12-13% din veniturile bugetului.

La izbucnirea cu violenţă a crizei, sectorul privat începuse de mult să facă ajustările salariale şi să-şi redimensioneze schemele de personal. Tăierea salariilor şi majorarea TVA au lovit în consum şi, astfel, timida revenire economică întrezărită în 2010 a prelungit criza. Acelaşi lucru vedem la 4 ani de atunci. Consumul nu-şi revine, creşterea economică este anemică.

Pe fondul înrăutăţiirii situaţiei din Europa au existat, de-a lungul acestor ani de criză, câteva temeri mari: băncile-mamă ar putea să-şi reducă expunerile pe România (ccea ce a început să se întâmple); investiţii străine şi remiterile se vor prăbuşi lăsând economia fără oxigen şi, iată, toate acestea s-au întâmplat. Chiar dacă Acordul de laViena a temperat într-o primă fază fuga capitalului din bănci, băncile au preferat să împrumute statul, iar finanţarea companiilor şi a oamenilor a trecut pe planul al doilea. În privinţa investiţiilor străine, acestea s-au prăbuşit, ca şi remiterile, de la peste 9 mld. euro în 2008 la aproximativ 1 - 1,5 mld. euro, cât este prognoza să reprezinte ele în 2012. Din fondurile europene nu am luat decât 1,8 mld. euro (sub 10% din fondurile structurale de 19,7 mld. euro între 2007 şi 2013).

Exporturile s-au menţinut sus, în ciuda temerilor că vor fi afectate de recesiunea sau stagnarea din UE, dar este de ajuns?

Problema care se pune acum cu acuitate în Europa este: ce se va întâmpla după această cădere brutală. Problema Europei şi, iată şi a României, este acum creşterea economică ce nu vine. Există opinii care susţin că 2013 va fi un an chiar mai rău decât 2011. România este parte a acestui puzzle. După o creştere neaşteptată de 2,5% în 2011, norii negri se adună din nou. Prognoza de creştere pentru acest an este tăiată pe zi ce trece - Guvernul o menţine la 1,2%, dar FMI a trimis-o sub ştacheta de un procent, la 0,9%, iar Comisia Europeană şi BERD la 0,8%. Pentru 2013, Comisia Europeană prognozează o creştere de 2,2%, dar nimic nu mai poate fi sigur în aceste vremuri atât de complicate.

Inflaţia depăşeşte şi ea estimările (ar urma să fie peste 5% la finele anului), cursul leu/euro a luat-o la vale. Suntem în cea de-a cincea toamnă de criză, iar economia este şi ea "în toamnă". Cea mai mare problemă pentru 2013 şi pentru anii ce vin de fapt asta este: creşterea zero. Ceea ce poate însemna mai puţini salariaţi, cu salarii mai mici, dar, poate, cu impozite mai mari de plătit. Ceea ce înseamnă pentru aceştia un consum mai redus, deci şanse reduse pentru o creştere economică robustă.

Principalii competitori politici promit mişcşorări de taxe, dar de ce oamenii de afaceri nu sunt, cu totul, încrezători în astfel de promisiuni?. Pentru că, arată ei, toată lumea vorbeşte despre creştere economică, dar fiecare înţelege ce vrea prin asta.

În faţa acestei realităţi companiile reacţionează pe măsura: nu poţi să realizezi investiţii pe un fond ul cenuşiu al tablolului economic. Producţia industrială creşte, dar încet, consumul creşte, dar anemic. Criza s-a instalat în România şi în UE, principala destinaţie a exporturilor româneşti.

Criza s-a instalat aici şi este una europeană şi, din acest punct de vedere, anul 2013 ar putea fi mai rău decât 2012, apreciază analiştii. În România, la 9 decembrie vor avea loc alegeri legislative şi va fi instalat un nou guvern. Cum USL pare sigur că va rămâne la guvernare îşi face deja planuri pentru cel puţin patru ani, iar recent, premierul Victor Ponta a dat deja semnalul: creşterea economică va fi ţinta principală a viitorului Guvern, nu austeritatea cu orice preţ. Guvernul a dat drumul la cheltuieli, dar creşterea economică nu se vede, dimpotrivă, prognozele sunt ajustate în jos, cel puţin pentru 2012.

Or, România are nevoie de creşteri puternice pentru că economia ei este slabă, iar decalajele ce o destart de media UE sunt majore. În 2007, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu opina, într-un interviu pentru ZF, că România nu mai poate rămâne competitivă doar prin salarii mici. În timpul lui Tăriceanu unele salarii la stat s-au dublat, dar (şi) această decizie avea să conducă, mai târziu, la ajustările dureroase din 2010 pentru că această intenţie bună a dus la accentuarea dezechilibrelor.

Ce se va întâmpla în 2013 şi în anii ce vin, după doi ani de cădere economică şi alţi doi "amestecaţi" - creşete de 2,5% în 2011, urmată de un trimestru de recesiune tehnică şi de o revenire firavă până la finele anului de aproximativ 1% - insuficientă să se vadă undeva?

Poate România să se smulgă din vârtejul crizei din UE? Să scape din plasa creşterii economice zero a Europei sau a unei creşteri fără speranţă ce este întrevăzută în anul următor şi, poate în mulţi ani ce vor veni? Care sunt "ofertele" partidelor? Au fost dezbătute ele cu principalii actori economici? Prea puţin. Sunt aruncate pe masă, expediate în fraze strălucitoare sau ţintesc în inimile oamenilor. Dar oferă ele o sursă de optimsim sănătos? Adrian Profir, manager pe Europa de Sud est în cadrul Joris ide Grup spune că este optimist: "Sunt şanse reale de ieşire din impas - asta ni se sugerează pe toată căile. Există şansa, după alegeri, de a se forma un guvern de tehnocraţi, un guvern de uniune naţională compus din oameni din întreg spectrul politic. Nici USL nici PDL nu au şanse de reuşită singure, pentru că, dacă merg singure, rămânem în acelaşi film. Va fi un guvern care în 80% din timp se va gândi la bunul mers al ţării şi 20% la altceva."

Dar Profir este unul dintre puţinii optimişti. Mulţi dintre manageri văd încă un an gri la orizont şi reproşează clasei politice că nu lucrează cu ei la creionarea unor planuri credibile pentru viitorul economiei. În tumultul campaniei electorale este mai uşor să promiţi, să iei ochii, decât să-ţi cântăreşti bine şi să chibzuieşti la ceea ce promiţi.

Produsul Intern Brut. Redresarea economiei a fost destul de lentă, prognozele pentru acest an indicând un plus al PIB de 0,5-0,8%. În condiţiile în care exporturile nu vor mai putea ajuta economia ca în anii trecuţi din cauza problemelor cu care se confruntă zona euro - principala piaţă de desfacere pentru produsele româneşti - consumul este şansa pentru ca PIB-ul României să rămână în teritoriul pozitiv în acest an. Consolidarea creşterii economice este obiectivul principal al noului program preventiv cu FMI şi Comisia Europeană, parafat în primăvara anului 2011.

Investiţiile străine directe au totalizat în primele nouă luni 1,1 mld. euro, în creştere cu aproape 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. După anul de graţie 2008, când investiţiile străine au atins un maxim de 9,5 mld. euro, au urmat trei ani de căderi continue. Anul trecut investiţiile străine au atins minimul ultimilor nouă ani, de 1,9 mld. euro. În octombrie, investiţiile străine au finanţat în proporţie de 30,2% deficitul de cont curent, în valoare de 3,7 mld. euro.

Producţia industrială, unul dintre cei mai importanţi indicatori din economie, a scăzut cu 4% în luna septembrie a acestui an comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. În primele opt luni ale anului 2012 producţia industrială a coborât cu 0,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul scăderii cu 1,2% a industriei prelucrătoare. Pe ansamblul acestui an industria, unul dintre principalele motoare ale economiei, va avea o contribuţie mai slabă la PIB, conform celor mai multe estimări, având în vedere slăbirea cererii externe pe fondul problemei datoriilor suverane cu care se confruntă Europa.

Comerţul cu amănuntul - cel mai important indicator al consumului populaţiei - a adus semnale încurajatoare în acest an. Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia vânzărilor de autovehicule şi motociclete, a crescut în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate cu 4%, respectiv 4,3%. În a doua parte a anului s-au văzut în comerţul retail şi salariile majorate ale bugetarilor. Creşterea salariilor bugetarilor a fost operată într-o primă fază cu 8% din luna iunie. Comerţul a revenit în teritoriul pozitiv în ultimul trimestru al anului trecut, după aproape doi ani de declin, şi de atunci a înregistrat creşteri neîntrerupte.

Salariaţi. Aproape 430.000 de locuri de muncă au "dispărut" din economie în ultimii cinci ani, România ajungând la începutul anului trecut la un minim istoric de doar 4 milioane de angajaţi, la o populaţie de 19,6 milioane de persoane. Numărul de locuri de muncă nou create este probabil cel mai bun indicator pentru evoluţia unei economii, însă anii de criză au arătat că prima măsură pe care o iau companiile atunci când se confruntă cu scăderea afacerilor este reducerea de personal.

Deficitul bugetar a fost ţinut sub control în primele nouă luni, astfel că ţinta setată pentru acest an la 2,2% din PIB (aproximativ 13 mld. lei) ar putea să fie atinsă. Încadrarea în ţintă este foarte importantă, pentru ca România să iasă din procedura de deficit bugetar excesiv. Deficitul bugetar a ajuns după primele nouă luni la 1,18% din PIB. Datoria publică şi-a continuat ascensiunea în acest an ajungând la sfârşitul lunii august la 231,6 mld. lei, însă ritmul de creştere s-a înjumătăţit comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut. Analiştii anticipează plafonarea datoriei sub pragul de 40% din PIB doar dacă va continua ajustarea deficitului bugetar, iar economia va rămâne în teritoriu pozitiv, cu creşteri consistente de peste 2-3%.

Inflaţia. Cursul leu/euro. Dobânda BNR. Creşterea inflaţiei, contextul european volatil ce pune presiune pe cursul de schimb şi riscurile electorale interne, asociate alegerilor din decembrie, au determinat BNR să menţină vineri dobânda-cheie la 5,25% pe an, deşi creditarea sectorului privat continuă să slăbească, în special pe partea de valută, iar deficitul mare de cerere care afectează economia persistă. Dacă ultimele trei decizii de menţinere a dobânzii-cheie au fost justificate de ieşirile de capital şi de presiunile asupra cursului, pe fondul crizei datoriilor suverane din zona euro şi al tensiunilor politice interne, la ultimele două şedinţe de politică monetară BNR a început să se arate îngrijorată şi de creşterea preţurilor.

Exporturile au avut în primele luni din 2012 o rată de creştere de circa 5-8%, dar încetinirea economică din zona euro a frânat şi schimburile comerciale externe. România a exportat în luna septembrie bunuri şi servicii în valoare de 3,8 mld. euro, în scădere cu 4% faţă de aceeaşi lună din 2011, marcând prima contracţie a acestui indicator. În total pe primele nouă luni exporturile au avut o scădere de 0,5%, ceea ce face puţin probabilă atingerea ţintei de creştere anuală a exporturilor de 5% asumată prin proiectul de buget.

Fonduri europene. 1,8 mld. euro (sub 10% din fondurile structurale şi de coeziune de 19,7 mld. euro) a luat România de la UE de la integrarea ţării în Uniune, la 1 ianuarie 2007. Şansele ca ceva spectaculos să se mai întâmple anul acesta sunt foarte reduse, întrucât Comisia Europeană a presuspendat majoritatea programelor operaţionale. Mai mult, a impus şi corecţii financiare, ceea ce înseamnă că României i se vor retrage (sau nu i se vor mai da) în jur de 600 mil. euro. Aceşti bani pot fi cheltuiţi ulterior, dar este greu de presupus că va mai exista timp pentru asta până la finalul exerciţiului financiar (în marja mecanismului "n" plus 2, ceea ce permite folosirea unor sume până în 2015).

Expunerea băncilor. Băncile străine şi-au redus cu 6,75 mld. dolari expunerea pe România în intervalul cuprins între trimestrul al treilea din 2011 şi al doilea trimestru al acestui an, suma reprezentând 15% din totalul sumelor retrase din economiile din Europa Centrală şi de Est, arată un studiu realizat de Erste Group. Ungaria ocupă primul loc în regiune, cu 40% din ieşirile totale din regiune. România ocupă locul al patrulea, cu 15% din totalul ieşirilor din regiune. Pericolul unei reduceri bruşte şi dezordonate a expunerilor deţinute de băncile din zona euro pe piaţa românească nu s-a materializat în prima jumătate a acestui an, principalii jucători cu prezenţă locală reuşind să-şi îndeplinească obligaţiile de consolidare a capitalurilor fără să provoace şocuri.

Costurile de finanţare. Prima de risc pentru România reflectată de cotaţiile CDS-urilor (costul asigurării contra riscului de default) a ajuns în jur de 230 de puncte de bază (2,3 puncte procentuale), după o perioadă în care contaminarea regiunii cu turbulenţele din zona euro, dar şi tensiunile politice interne au pus presiune pe acest indicator al percepţiei externe, ducându-l peste pragul de 400 de puncte de bază. Finanţele au profitat de această fereastră de oportunitate şi au ieşit a patra oară pe pieţele externe.

Ca în fiecare an electoral, partidele angajează programe şi avansează promisiuni electorale fără să explice în detaliu cum au ajuns la concluziile la care au ajuns şi cum le vor pune în practică fără a da peste cap echilibrul bugetar. Creşterea economică este laitmotivul acestei campanii electorale şi fiecare partid caută poleiala cea mai strălucitoare pentru a-şi ambala oferta. Ce cred însă oamenii de afaceri, antreprenorii, cei care simt bine pulsul economiei pentru că el se traduce în vânzări, profit sau pierderi, în angajări sau disponibilizări, în dezvoltare, stagnare sau restrângere a businessului?