Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XLVII). Sărbătorile oraşului / de dr. Alexandru Popescu

Printre multele etimologii care au încercat să explice originea denumirii Bucureştilor a fost şi aceea după care ea s-ar trage din cuvântul "bucurie". Desigur, explicaţia este fantezistă, dar merită reţinută pentru că se referă şi la atmosfera specifică oraşului încă de la începuturile sale, acesta putând fi caracterizat ca spaţiu urban vesel, ai cărui locuitori ştiau să petreacă, să se bucure de viaţă, în ciuda împrejurărilor nu întotdeauna prielnice.

Crăciunul şi Paştele

Într-adevăr, chiar în Evul de mijloc, martori, călători străini au remarcat mulţimea şi amploarea obiceiurilor, sărbătorilor care erau ţinute de locuitorii oraşului, de la boieri la săracii mahalalelor, de la "vlădică la opincă", dacă ar fi să ne referim doar la mărturiile din însemnările lui Antonio Maria del Chiaro, care a fost, la cumpăna dintre secolele XVII-XVIII, secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu, intitulate semnificativ Revoluţiile Valahiei. Mai departe, de exemplu, nu există istorie a oraşului, de la Ionescu Gion la George Potra, care să nu conţină capitole despre "sărbătorile oraşului".

Cele mai multe dintre obiceiurile care prilejuiau ample sărbători ţineau de calendarul religios, dar în ele au pătruns şi influenţe din cel popular, uneori provenind şi din alte provincii. Astfel, de Crăciun, erau respectate prescripţiile şi riturile religioase, dar şi altele mai noi la vremea aceea, cum era bradul împodobit care, după ce a apărut în special la casele "nemţilor", a pătruns şi în acelea ale bucureştenilor mai avuţi, dar şi ale oamenilor simpli, astfel încât se părea că acest obicei este "de când lumea".

Desigur, casele tuturor bucureştenilor trebuiau, în Ajunul Crăciunului, să "strălucească" de curăţenie, iar întreg oraşul răsuna, în afară de cântecele colindătorilor, de acelea ale corurilor, între care, ca să ne referim la perioada interbelică, mai renumite erau cele ale Mitropoliei, ale bisericii Domniţa Bălaşa şi ale Operei. Primul popas era făcut la Palatul Regal. Cu vremea, "tehnica modernă" şi-a făcut loc şi în acest domeniu: la Librăria Cartea Românească, pe Bulevardul Elisabeta, într-o vitrină, se instala cu 10 zile înainte de sărbătoare, un "Moş Crăciun", care, cu ajutorul unui microfon şi al unui difuzor, "conversa" cu copii de pe trotuar.

Cu acest prilej, se umbla cu Vicleimul sau Irozii, un obicei practicat în numeroase zone ale ţării. Au mai existat o serie de obiceiuri, destul de violente, cum au fost "Tărbăceala Câinilor" sau "Jocul Cucilor", de Lăsatul Secului, care au fost însă interzise de autorităţi.

Paştele prilejuia de asemenea o serie de obiceiuri ţinute cu sfinţenie, care făceau ca, în noaptea de Înviere, tot oraşul să răsune de slujbele de la biserici, ţinute, de cele mai multe ori, afară. De asemenea, străzile sale erau împodobit de "luminile" pe care credincioşii le aduceau acasă. În ziua de Paşte, oraşul de însufleţea de alaiurile locuitorilor care mergeau să-şi viziteze rudele, dar şi de "adunările" de la Şosea, din Cişmigiu sau din grădinile "populare" ale localurilor.

Târgul Moşilor şi circurile

Mai existau şi alte prilejuri (din Duminica Floriilor până după Duminica Tomii) şi locuri de petrecere şi distracţie, cum erau acelea unde se aflau "dulapurile", un fel de scrâncioburi. De mare preţuire se bucurau târgurile, cum era mai ales acela al "Moşilor", apărut cam la sfârşitul secolului XVIII, legat de Pomenirea Morţilor, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor.

Acest târg se ţinea pe locul fostului Târg de Afară şi apoi în Obor şi avea o atmosferă specifică atât de bine surprinsă de "inventarul" lui Caragiale din schiţa cu acest nume, aici putând fi întâlnite spectacole şi prilejuri de distracţie de tot felul, specifice vremii, de la teatrul de păpuşi cu "Marioara şi Vasilache" la "femeia cu barbă", de la "Zidul Morţii" la "Căluşei".

De mare preţuire se bucurau în Bucureşti spectacolele de circ care aveau loc mai ales pe "maidanele Brezoianului" sau pe cel de la Palatul Poştelor. Renumit era circul Sidoli, iar, în vremea copilăriei mele, circul Krateil, aflat pe locul în care se înalţă acum Teatrul Naţional.

Sărbători interzise

Perioada comunistă a adus cu sine o serie de modificări în sărbătorile Bucureştilor (ca şi ale altor localităţi ale ţării), legate de instituirea unor interdicţii privindu-le mai ales cele legate de ritul creştin. Dându-şi seama că era foarte greu, dacă nu imposibil să împiedice participarea populaţiei la slujbele de Crăciun şi de Paşte, ca şi la alte momente ale calendarului religios, autorităţile vremii au recurs la soluţia, cel puţin ridicolă, de a le crea o "concurenţă". Astfel, cei din generaţia mea şi probabil de mai târziu, îşi amintesc probabil că, de exemplu, în seara din ajunul Paştelui, erau organizate tot felul de "serbări tovărăşeşti", mai ale în şcoli. Bineînţeles că, spre exemplu, cei care frecventam Liceul "Ion Luca Caragiale" am găsit o soluţie, mergând, "cu schimbul" la slujba de la Biserica Floreasca aflată peste drum.

Cât de mult erau respectate asemenea "interdicţii" ne-o dovedeşte şi faptul că, pentru a nu fi "demascaţi", chiar unii dintre funcţionarii de partid, îşi botezau copii acasă.

Şi totuşi, autorităţile comuniste au dat dovadă de perseverenţă în combaterea "superstiţiilor" religioase, desfăşurând, măcar pe hârtie, "măsuri de laicizare", în legătură cu care să-mi fie permisă rememorarea unei experienţe personale. Cam prin anii 1970, vremea când eram cercetător la Institutul de etnografie şi folclor, m-am trezit convocat, alături de alţi specialişti în ştiinţe sociale şi psihologie, am fost convocaţi la Secţia de propagandă a Comitetului central al P.C.R. Aici ni s-a adus la cunoştinţă că trebuie să ne dăm concursul la realizarea unui "calendar al sărbătorilor laice" care să le concureze pe cele religioase. La argumentele noastre după care o asemenea "concurenţă" este imposibilă, ni s-a răspuns că oricum aceasta "sarcină" trebuia îndeplinită măcar în mod formal, cât despre aplicarea ei, "vom mai vedea"...

În această ordine de idei nu putem să nu fim de acord cu afirmaţiile Graziellei Doicescu din volumul ei Captivantul Bucureşti interbelic, referitoare la rezistenţa la asemenea "interdicţii": "Mă gândesc că, poate, tocmai acest trecut puternic emoţional al nostru ne-a făcut să rezistăm, în parte, opresiunii sălbatice a comuniştilor".

Târgurile şi "Zilele Bucureştiului"

Desigur, în anii din urmă, "sărbătorile oraşului", mai ales cele religioase, şi-au reintrat în drepturi, apărând şi altele potrivit noilor contexte şi necesităţi... comerciale.

Astfel, sărbătorile de Crăciun prilejuiesc o amplă desfăşurare de forţe, oraşul fiind împodobit şi luminat fastuos, uneori cu un gust îndoielnic. O atenţie specială este acordată componentei "economice", oraşul fiind plin cu tot felul de "chioşcuri" care comercializează tot ce vrei, inclusiv vin fiert. Între târgurile de Crăciun din Bucureşti, nu putem să le trecem cu vederea pe cele intitulate "Vine Moşul în Obor" sau "Festivalul sarmalelor şi cârnaţilor la Romexpo"...

O atenţie deosebită este acordată târgurilor, organizate cu diferite prilejuri sau periodic, în care măcar ai prilejul de a achiziţiona lucruri mai vechi, de la "antichităţi" la tot felul de "inovaţii artistice". Important rămâne faptul că ele sunt ocazii de întâlnire, de "socializare", cum se spune acum, a bucureştenilor.

De mare preţuire din partea edililor se bucură aşa-numitele "Zile ale Bucureştiului", organizate nu numai la "date rotunde", ci în fiecare an, în diferite puncte ale oraşului. Pentru a ne face o idee ce se întâmplă cu aceste prilejuri, să ne fie permis să reproducem o ştire de presă, apărută cu ocazia sărbătoririi, în luna septembrie, a 553 de ani (!) de atestare a oraşului. Cu acest prilej, în Parcul Naţional din sectorul 2, "s-au încins deja grătarele şi s-a pus pe mese "tulburelul". Sarmale cât cuprinde şi plăcintele maramureşene fac parte din meniul celor care au venit să-şi vândă preparatele în târg". Iar în Parcul Herestrău vizitatorii au putut găsi, "pe lângă turtele dulci în formă de limuzine Maseratti şi păpuşi Barbie îmbrăcate în catrinţe".

Fără (prea multe) comentarii...