Tot mai mulţi clienţi vin cu banii jos când cumpără o maşină, spune un dealer Dacia

Autor: Bogdan Alecu 13.11.2012

Majoritatea clienţilor op­tează să vină cu banii jos şi să nu recurgă la finan­ţări când vine vorba de achiziţia unei maşini noi pe o piaţă în care de cele mai multe ori pre­ţul este factorul decisiv, spune unul dintre cei mai mari dealeri ai Dacia din Capitală.

"Acum suntem într-o piaţă a preţului. Clienţii, dincolo de facilităţi, întreabă de preţ, care este un element tot mai important. În ultima vreme clienţii per­soană fizică achiziţio­nea­ză într-o proporţie co­vâr­şitoare cash, cu banul jos. Fie au strâns banii, fie iden­tificăm o problemă în ceea ce priveşte credi­ta­rea care se face tot mai greu. În cazul socie­tă­ţilor, proporţiile se inversează şi majo­ri­ta­tea sunt cu finanţări în leasing", a declarat Adrian David, directorul executiv al Me­ri­dian Sud, unul dintre cei mai mari dealeri Dacia din Capitală, prezent la ediţia de ieri a ZF Live. Grupul Meridian, con­tro­lat de fraţii Călin şi Gheorghiţă Bultoc, in­clude cei doi dealeri auto din Capitală, Me­ridian Sud şi Meridian Berceni, în care comercializează mărcile Dacia şi Re­nault şi care anul acesta are ca ţintă vân­zarea a aproape 2.000 de automobile Dacia, adică circa 10% din vânzările mărcii autohtone din 2012.

Flotele, cele mai importante

În cazul Meridian, vânzările de flote (per­soane juridice - n. red.) sunt de 65-70% din vânzările lunare, valoare similară cu cea a Dacia, dar sub media pieţei totale, care este la aproximativ 80%, potrivit jucătorilor din industrie.

"Este un procent uşor ridicat deoa­rece procentul persoanelor fizice a scăzut din cauza programului Remat care nu a mai fost la fel de eficient ca în anii trecuţi. În plus, imediat după 2009, tendinţa clien­ţilor, inclusiv a flotelor, a fost de a amâna schim­barea acestora. Numai că trebuie să înţe­legem că o maşină nouă este una fiabilă, ieftină la întreţinere şi odată cu aceste noi lansări s-a lansat şi o serie nouă de motorizări. Firmele au realizat că odată cu reînnoirea flotelor se pot realiza şi economii deoarece cheltuiesc mai puţin pe reparaţii. Oricât de fiabilă este o maşină, odată de depă­şeşte patru-cinci ani, costurile de între­ţinere cresc deoarece se schimbă com­po­nen­te tot mai scumpe", a spus Adrian David. El a subliniat că pe măsură ce gama Dacia s-a extins, acum se pot vinde flote de la maşini 4x4 precum Duster la cele de oraş precum Sandero.

Colecţia Dacia de toamnă-iarnă

Dacia a lansat ieri pe piaţa locală noile generaţii ale Logan, Sandero şi Sandero Stepway, care au intrat luna trecută în producţie în cadrul uzinei de la Mioveni. Odată cu lansarea celor trei noi modele gama Dacia va fi complet reînnoită, cel mai "vechi" model fiind SUV-ul Duster lansat în 2010. Odată cu lansarea noilor modele dealerul Dacia estimează că vânzările mărcii o să se menţină la acelaşi nivel sau chiar o să crească odată cu piaţa locală, după ce în acest an vânzările de maşini au scăzut cu aproape 20%, iar cele ale Dacia cu circa 30%.

"Noi sperăm ca anul viitor piaţa să nu mai scadă. Sperăm să ne ajute şi piaţa. Cu noua gamă Dacia ne putem adresa tuturor clienţilor, în special firmelor şi vânzărilor de flote. Anul acesta a fost puternic afectat de programul Remat, când s-au distribuit doar 45.000 de tichete, ce a dus la o scădere masivă a vânzărilor către persoane fizice", a spus David.

În ceea ce priveşte estimările cu privire la noul Logan, dealerul Dacia se aşteaptă ca cel puţin 30-40% să opteze pentru versiunea cu sistem de navigaţie, iar majoritatea maşinilor să fie din versiunea de top.

"La început, spre exemplu, în 2004 cel mai bine s-au vândut maşinile cu echipare de bază atât din motive de preţ, dar şi datorită faptului că la acel moment clienţii erau obişnuiţi cu maşinile slab echipate. În anii următori pretenţiile s-au schimbat, iar acum cea mai bine vândută variantă este cea cu aer condiţionat cu un preţ de aproximativ 8.000 de euro", a spus Adrian David.