Băsescu nu îşi cumpără unul din noile modele Dacia, dar speră să conducă unul achiziţionat de SPP

Autor: Marius Fratila 13.11.2012

Preşedintele a condus în ultimii ani inclusiv în campania electorală pentru referendumul din iunie un model vechi de Dacia Logan, pus la dispoziţie de SPP.

Băsescu s-a urcat marţi seară la volanul noului model Sandero Stepway, declarând apoi că "este o maşină superbă, răspunde aşteptărilor".

"Sper din suflet ca SPP să cumpere nişte maşini noi, un Sandero sau un Stepway", a spus Băsescu, care a precizat anterior că nu va cumpăra niciunul dintre cele trei modele lansate de Dacia Renault având în vedere că are deja o Dacia Duster şi un Ford B-Max, ambele roşii, singurele modele de această culoare din România fiind deţinute de el.

Băsescu a observat că modelul Sandero expus la evenimentul de lansare de marţi seara are culoarea roşie şi a urat să-i poarte noroc românului care-l va achiziţiona, aşa cum i-au purtat şi lui modelele roşii menţionate.

Şeful statului a participat marţi seară alături de consilierii prezidenţiali Bogdan Drăgoi şi Daniel Funeriu la festivitatea organizată de Dacia-Renault, el recomandând românilor "cu căldură să cumpere o maşină Dacia, pentru că nu vor găsi pe un automobil second-hand, luat de oriunde, tehnologia şi motorul de pe o Dacie produsă azi la Uzina din Mioveni".