Cu o întârziere de jumătate de an, Oprescu anunţă deschiderea parcării subterane de la Universitate

Autor: Cristi Moga 14.11.2012

Parcarea subterană cu 420 de locuri de la Universitate, care trebuia dată în folosinţă în luna mai a acestui an, va fi inaugurată mâine de către primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au anunţat reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti.

Valoarea proiectului derulat pe terenul de sub cele patru statui din faţa Universităţii Bucureşti se ridică la circa 13 milioane de euro şi este primul parteneriat public-privat de acest gen derulat în Capitală.

Lucrările au fost începute în primăvara anului 2011 de către firmele Apolodor şi Synergy Construct.

De această parcare ar putea beneficia în primul rând cafenelele şi restaurantele din zona centrului istoric al Capitalei, unde în prezent sunt foarte puţine locuri de parcare legale. Primăria nu a anunţat deocamdată tarifele viitoarei parcări.