Rompetrol Rafinare a raportat la nouă luni afaceri în scădere cu 9,6%, la 2,8 miliarde de dolari - 2

Autor: Carol Dan 14.11.2012

În primele nouă luni din 2011, compania a raportat pierderi de 113,3 milioane de dolari.

Profitul EBITDA (înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierilor şi amortizării) a scăzut aproape la jumătate, de la 42,5 milioane de dolari la 21,7 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB)..

Totuşi, în trimestrul al treilea, compania a reuşit să treacă pe profit net, în valoare de 16,8 milioane de dolari, de la pierderi de 49,6 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului 2011.

Rezultatele Rompetrol Rafinare sunt consolidate, neauditate şi întocmite conform standardelor internaţionale de contabilitate (IFRS). Rezultatele financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas.

Pe partea de rafinare, care cuprinde rafinăriile Petromidia şi Vega, compania a înregistrat în intervalul analizat afaceri de 2,6 miliarde de dolari, cu 3,7% mai mici, şi pierderi de 88,5 milioane de dolari, în creştere cu 4,7%.

În sectorul distribuţiei de carburanţi, reprezentat de firmele Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Logistics, Rompetrol Quality Control şi Rompetrol Gas, pierderile au stagnat la 26,4 milioane de dolari, în timp ce cifra de afaceri a scăzut de la 2,1 miliarde de dolari la 1,9 miliarde de dolari.

În activitatea de petrochimie, afacerile Rompetrol Rafinare au totalizat 179 milioane de dolari, în scădere cu 38,6%, de la 292 milioane de dolari în perioada similară din 2011, în timp ce pierderile au crescut de peste şase ori, de la 2,5 milioane de dolari la 16,1 milioane de dolari.

Rompetrol Rafinare face parte din grupul Rompetrol, controlat de compania petrolieră de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

Acţionarii Rompetol Rafinare sunt statul român, care deţine prin Ministerul Economiei 44,69% din capital. Grupu, Rompetrol are o participaţie de 43,74% din titluri, iar diferenţa de 11,56% aparţine mai multor acţionari.

La cotaţia acţiunilor de miercuri, compania are o capitalizare de 1,39 miliarde de lei (390,2 milioane de dolari).