Carpatica Asig a plătit daune de 132,8 mil. lei la nouă luni, plus 56%

Autor: Anelis Baciu 15.11.2012

Carpatica Asigurări, o companie de top zece din piaţa asigurărilor generale, a înregistrat în primele nouă luni ale anului cheltuieli cu daunele în valoare de 132,8 milioane de lei, în urcare cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cheltuielile cu despăgubirile au avut un ritm de creştere mai accelerat decât cel al primelor brute subscrise, care au urcat cu aproximativ 40%, până la nivelul de 206,9 milioane de lei. Expunerea companiei pe segmentul asigurărilor auto, Casco şi RCA, a avansat cu circa 40%, deşi această piaţă este una dintre cele mai neprofitabile, gradul de daunalitate fiind de peste 90%.

Creşteri ale subscrierilor au fost raportate şi pe zona asigurărilor de locuinţe şi pe cea a asigurărilor de răspundere civilă şi profesională, primele brute pe aceste clase avansând cu 52%, respectiv 54% în perioada ianuarie-septembrie 2012. Asigurătorul are peste 90 de unităţi şi este controlat de Atlassib Sibiu.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro