Afacerile Titan au scăzut cu 18% în perioada octombrie 2011 - septembrie 2012, la 283,7 mil. lei

Autor: Stefan Musgociu 15.11.2012

În perioada 1 octombrie 2010 - 30 septembrie 2011, compania a consemnat o cifră de afaceri de 348 milioane lei şi un profit net de 8,2 milioane lei.

Încasările din producţia vândută au scăzut cu 21% în intervalul analizat, de la 323,8 milioane lei, la 254,7 milioane lei (57,7 milioane euro), potrivit unui comunicat transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Din exploatare, compania a obţinut un profit de 8,8 milioane lei (2 milioane euro), de peste două ori sub cel din perioada 1 octombrie 2010 - 30 septembrie 2011, de 20,5 milioane lei.

Câştigul operaţional a fost şters, însă, de pierderile financiare, care au crescut cu aproape 13%, la 14,3 milioane lei la 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro).

Veniturile totale au scăzut cu aproape 20%, la 286,5 milioane lei (65 milioane euro), în timp ce cheltuielile totale au coborât cu 16%, la 291,2 milioane lei (66 milioane euro). În perioada similară a precedentului exerciţiu financiar, Titan a consemnat venituri de 357,5 milioane lei şi cheltuieli de 347,8 milioane lei.

Datoriile companiei au urcat cu 15%, de la 227,3 milioane lei la 262,2 milioane lei (59,4 milioane euro).

Conducerea Titan a decis în noiembrie 2010 trecerea la un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, noua perioadă fiind între 1 octombrie anul curent şi 30 septembrie din anul calendaristic umător.

Primele rezultate preliminate întocmite conform noul an financiar sunt cele pentru exerciţiul financiar 2011.

Titan are un capital social de 40,8 milioane lei, format din 408,4 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei. Compania este controlată indirect de grupul financiar bancar Raiffeisen.

Preţul acţiunilor Titan a scăzut cu 7,14% în şedinţa bursieră de joi, ajungând la 0,26 lei. La această cotaţie, Titan are o capitalizare bursieră de 106,2 milioane lei (23,4 milioane euro).