Opinie Dan Armeanu: Creşterea economică - o iluzie în România şi în Europa în condiţiile aplicării politicilor de austeritate

De curând, INS a dat publicităţii rezultatele cu privire la evoluţia economiei României, în trimestrul al treilea înregistrându-se o scădere a PIB de 0,6% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut şi de 0,5% faţă de trimestrul anterior. Care au fost factorii care au condus la o astfel de situaţie?

În primul rând, construcţia bugetară nerealistă, care nu s-a fundamentat pro-creştere, nu a ţinut cont că urma un an electoral şi nu a luat în considerare că Europa se afla sub presiunea situaţiei din Grecia şi a crizei datoriilor. Un buget bazat pe fonduri europene în condiţiile în care se prevedea atragerea într-un an de aproape câteva ori mai mult faţă de ceea ce atrăseserăm în ultimii 4 ani. Un buget ce urmărea ajustarea drastică a deficitului bugetar de la 4,35% la 1,9% şi o creştere economică între 1,8% şi 2,3%, aproximativ egală cu cea din anul anterior. Un buget care în astfel de condiţii nu lăsa loc de stimulare a economiei, fiind unul limitativ care nu se baza pe măsuri concrete, anticiclice. Anul trecut am înregistrat o creştere economică datorită unor factori conjuncturali, agricultura şi exporturile, şi nu unora structurali. Ce s-a schimbat în economia românească pentru ca aceasta să crească la nivelul de anul trecut cu o ajustare la mai mult de jumătate a deficitului?

În al doilea rând, măsurile de austeritate luate sau impuse până acum nu au permis crearea unui spaţiu propice pentru o creştere economică semnificativă şi sustenabilă. E greu să creşti şi să te dezvolţi în condiţiile restrictive ale unei politici de austeritate. Până acum, politicile fiscale s-au concentrat pe reducerea deficitelor bugetare în loc de stimularea şi crearea de locuri de muncă, iar politicile monetare singure nu au reuşit să conducă la revenirea consumului, a investiţiilor şi a încrederii investitorilor. Prin măsurile de auste­ritate am sacrificat creşterea economică în favoarea reducerii deficitului, pe seama decimării capitalului uman şi fizic, cu efecte greu de cuantificat pe termen lung. Astfel, s-au redus continuu investiţiile în oameni şi tehnolo­gie, ceea ce a împiedicat ca România să devină, pe termen mediu, cu mult mai competitivă.

În al treilea rând, factorul politic, care a făcut posibil ca anul acesta să ne confruntăm cu o instabilitate politică ce a deteriorat calitatea actului de guvernare şi preocuparea pentru rezolvarea problemelor economice, afectând încrederea investitorilor, crescând percepţia de risc faţă de ţara noastră şi volatilitatea capitalurilor şi generând o depreciere mare a monedei naţionale. Deprecierea leului împreună cu euroizarea economiei şi seceta din agricultură au declanşat efecte negative în lanţ în economie, de la creşterea preţurilor, creşterea presiunilor inflaţioniste, scăderea puterii de cumpărare şi a consumului, până la creşterea creditelor neperformante şi scăderea finanţării.

În al patrulea rând, impactul fondurilor europene a fost extrem de redus asupra creşterii economice în comparaţie cu obiectivele stabilite prin buget, ţinând cont de incapacitatea demonstrată până acum de atragere a acestora. Trebuie să conştientizăm că aceste resurse sunt gratuite, nu prezintă riscul de volatilitate şi sunt mult superioare din punctul de vedere al calităţii investiţiilor străine directe.

Investiţiile străine directe au fost şi sunt greu de atras în contextul creşterii neîncrederii determinate şi de factorul politic, înregistrând în acest an un minim al ultimilor ani, iar impactul lor asupra creşterii economice fiind nesemnificativ. Exporturile, unul din motoarele de anul trecut, au avut un ritm din ce în ce mai redus în condiţiile dependenţei lor de economia zonei euro care a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea şi a reintrat în recesiune. Astfel, factorii externi au acţionat mai mult pe partea negativă a balanţei creşterii economice, iar motoare interne de creştere nu am dezvoltat, în ultimii ani limitându-ne la ajustări fiscale haotice care au sufocat economia.

Şi astfel agricultura a devenit o variabilă importantă în ecuaţia creşterii economice, care decide între creştere şi recesiune în ultimii ani. În acest an, seceta din agricultură şi efectul de bază nefavorabil de anul trecut şi-au pus amprenta atât asupra performanţelor economiei, dar şi asupra inflaţiei. România trebuie să rezolve problemele structurale din acest domeniu care are o contribuţie de aproape 6% la PIB în timp ce ponderea populaţiei ocupate în agricultură este de o treime din totalul populaţiei ocupate. Nu trebuie uitat faptul că România are cel mai redus grad de urbanizare din UE, cu 11% din populaţie în zone urbane şi cu 46% în zonele rurale, şi una dintre cele mai mari ponderi ale autoconsumului în PIB (aproximativ 7%).

La ce ne putem aştepta până la sfârşitul anului?

Analizând evoluţia PIB în acest an se observă că avem două trimestre pe minus (T1 şi T3) şi doar unul pe plus (T2), iar faţă de perioada similară a anului trecut T3 este primul trimestru pe minus, punând în evidenţă rezultatul slab al agriculturii. Pentru ca prognoza FMI de creştere a economiei de 0,9% să fie realizată, este nevoie de o performanţă de peste 2,5% în ultimul trimestru. Pentru a nu trece pe minus este necesar ca trimestrul patru să nu fie mai rău decât trimestrul anterior. Dacă în ultimul trimestru economia stagnează, vom înregistra o creştere economică în jur de 0,2%, iar dacă repetă performanţa din trimestrul al doilea avansul poate fi de aproape 0,5%. Ţinând cont că deficitul a fost menţinut la 1,2% până în octombrie, în ultimul trimestru este nevoie de o alocare mai mare pentru proiecte de investiţii pentru a ne menţine pe plus.

Astfel, atât în România, cât şi la nivelul ţărilor din UE ne aflăm la limita dintre recesiune şi stagnare. Spirala austerităţii nu a dat rezultate nici în economiile europene şi nici în România. Dimpotrivă, constrângerile impuse în scopul obţinerii stabilităţii economice au împins economiile europene pe calea stagnării, greu de părăsit în contextul stocului imens de datorii acumulate.

Din păcate, anul 2012 este un an pierdut din punct de vedere economic, pentru că nu am luat niciun fel de măsuri care să aşeze economia pe un drum al relansării economice în viitor. Cu un efort foarte mare de ajustări dure şi pe seama dublării datoriei publice, în ultimii ani am obţinut cifre bune la nivel macroeconomic, dar care nu au şi o corespondenţă pe măsură în economia reală la nivel microeconomic. În timp, problemele reale ale mediului de afaceri, ale populaţiei şi ale economiei se vor transmite şi la nivel macroeconomic şi vor exploda dacă se mai întârzie cu luarea de măsuri de relansare şi reforme structurale. Iar în cazul unui astfel de scenariu, e posibil ca situaţia să fie mai greu de echilibrat decât în 2008 sau 2010, deoarece datoria se află la limita sustenabilităţii şi spaţiul de manevră este mult diminuat.