Scriitori despre cărţile lor (II)/ de Stelian Ţurlea
Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale "Ziarului de duminică", rubrici care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La "Cartea de literatură" sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate alte ori pe larg de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica "Avanpremieră". În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.
În această săptămână a Târgului de carte Gaudeamus ne-am propus să adresăm o întrebare câtorva scriitori români care îşi lansează cărţile acum.
"Ce înseamnă titlul nou lansat la Gaudeamus în creaţia dvs?"
Au răspuns:
Cătălin Dorian Florescu - Jacob se hotărăşte să iubească, Editura Polirom:
"Jacob se hotărăşte să iubească" este al cincelea roman al meu, şi primul cu totul ficţional. În primele m-am ţinut de propria biografie sau de vieţiile bogate şi pline de peripeţii ale unor personaje reale. În noul roman am făcut un pas decisiv spre o viziune cu totul personală a existenţei umane. Fantezia s-a dezlănţuit în totalitate. Toate personajele mele din cele cinci romane sunt în căutarea unei vieţi mai demne, sunt naufragiaţi ai unei vieţi dramatice, ai unui secol nemilos. Dar Jacob este probabil comentariul meu cel mai puternic, despre omul care luptă şi se sustrage pieirii. Cu acest roman se încheie un ciclu început acum 11 ani cu "Vremea Minunilor", în care o familie încercă să fugă din comunism. În "Jacob se hotărăşte să iubească" sunt toţi într-o stare de permanentă căutare a unui loc mai bun, toţi sunt pe drum pentru a-şi clădi existenţa. În primul rând băiatul Jacob.
Acest roman este şi romanul care m-a consacrat în spaţiul de limbă germană, si chiar dacă acest argument nu este unul literar, este desigur unul care contează într-o carieră de scriitor. A fost foarte bine primit şi discutat, s-a vândut în 50.000 de exemplare în 9 ediţii în tot spaţiul german şi a primit premiul Swiss Book Prize 2011, deci a devenit cartea anului în Elveţia. A intrat şi în liceele elvetiene, fiind subiect de bacalaureat. De acum încolo, probabil că tot ceea ce v-a urma pe drumul meu scriitoricesc va fi măsurat cu puterea narativă a lui Jacob.
Andrei Oişteanu - Cutia cu bătrâni, Editura Polirom:
În ceea ce mă priveşte, romanul Cutia cu bătrâni este o carte atipică. Toate celelalte cărţi scrise de mine sunt studii de etnologie şi antropologie culturală, de istorie a religiilor şi a mentalităţilor. Romanul Cutia cu bătrâni este excepţia care infirmă regula. Dar poate că tocmai această postură atipică face cartea mai imprevizibilă.
Unii critici literari au încercat să măsoare raportul dintre proza şi eseistica din această carte. Dintre fiction şi nonfiction. "Cutia cu bătrâni este un roman în care câtă poveste, atâta eseu", zice Simona Vasilache în "România Literară". Alţi comentatori (Paul Cernat ş.a.) au căutat elemente de asemănare (dar şi de deosebire) cu pendularea dintre literatura ştiinţifică şi cea fantastică practicată de Mircea Eliade şi I.P. Culianu. Când şi cum face un scriitor specializat în exegeza mitului pasul spre geneza mitului, a povestirii (ca "fiică a mitologiei", cum spunea Eliade)? Este vorba de o formă de dedublare? De defulare? Este vorba de un exces de creativitate? Cum se desfăşoară simbioza dintre cele două tipuri de literaturi?
Cert este că schimburile de substanţă se produc în ambele direcţii, că influenţele sunt reciproce şi adesea inconştiente. Eliade a încercat să definească această ecuaţie complexă într-un text notabil din 1978, ignorat în România: "Din propria-mi experienţă, ştiu că unele din creaţiile mele literare mi-au dat o mai profundă înţelegere a anumitor structuri ale sacrului şi că, uneori, fără să fiu conştient de acest fapt în momentul când scriam literatură, imaginaţia literară utiliza materiale sau sensuri pe care le studiasem ca istoric al religiilor."
Simona Vasilache - Cinstite obraze, moftangii şi domni, Editura Cartea românească:
Cinstite obraze, moftangii şi domni e prima mea carte, după ce, ani la rând, m-am învăţat să scriu scurt: eseuri, cronici, comentarii. Este, deci, un început şi un exerciţiu de fluenţă pe spaţii mai largi. Un proiect pe care l-am gândit, în forme succesive, de prin 2007 şi care, iată, se desăvârşeşte într-o formă de care sunt (aproape) mulţumită. Sper, într-un fel, să rămână un început, o idee şi o temă care se atinge de multe altele, din cele care ne străbat literatura şi, cu un cuvânt nu foarte iubit, mentalităţile. O pâine de mâncat, cum s-ar spune, pe mai departe, pentru micul arheolog care sunt, al straturilor unor comportamente întotdeauna… inefabile.
Ioan Pânzaru - Regimul interpretării, Editura Polirom:
Regimul interpretării continuă cercetările începute în volumul precedent publicat la Editura Polirom. Cartea propune o concepţie nouă privind problemele contemporane ale comunicării. Înţelegerea unei legi, a unui text sacru sau a unui text literar este redefinită ca deliberare în vederea acţiunii, în cadrul unei hermeneutici interdisciplinare. Exegeza iese astfel din sfera esteticului şi intră în aceea a raţiunii practice. Analiza unui roman, de pildă, nu mai e un exerciţiu gratuit, ci are drept miză influenţa "epidemiologică" asupra culturii în care opera devine publică. De pildă, conceptele etice sînt ilustrate cu ajutorul naraţiunilor. Astfel, mila, cruzimea, îndurarea, curajul nu mai au o definiţie conceptuală prin genul proxim şi diferenţa specifică, ci una ilustrativă, prin povestiri care dau exemple despre diferitele grade şi specii ale conceptelor morale implicate. Aceste specimene de comportament etic nu doar exprimă atitudinile societăţii lor, ci mai degrabă le influenţează în favoarea minorităţilor creative care le-au produs.
"Problema interpretării" este prezentată sub şase formulări diferite, susceptibile de o tratare teoretică în contextul contemporan. Emanciparea promisă de filosofia Luminilor nu s-a produs. Printre factorii cauzali ai acestui eşec trebuie număraţi şi lipsa formării facultăţii argumentative, incapacitatea de interpretare, care duc la analfabetismul hermeneutic ce se ascunde în spatele multor programe educaţionale contemporane. Cetăţeanul de azi, agresat de mesaje active care încearcă să-l condiţioneze, nu-şi poate păstra libertatea de gîndire decît interpretînd intenţiile celorlalţi şi clarificîndu-şi-le pe ale sale. Regimul interpretării atacă această tematică, invitînd la dezvoltări ulterioare.
Andra Rotaru - Lemur, Editura Cartea românească
Înseamnă că un spaţiu minunat a avut un efect neaşteptat asupra mea. Lemurul s-a născut în pădurile de la Tescani, pe un domeniu imens, populat de animale şi urletele lor. Într-o cabană de lemn care a găzduit mulţi trecători. Într-un spaţiu pe care Fundaţia Gabriela Tudor şi Muzeul George Enescu l-au pus la dispoziţie prin "Artist(n)est". Acolo, noapte de noapte, frica punea stăpânire pe mine, pădurea şi câmpurile dimprejur expulzau animale până în apropierea cabanei, le goneau înspre alte forme de viaţă. S-a nimerit să ne întâlnim. Dacă eu purtam cu mine temerile iscate de o izolare atât de îndelungată, ele purtau ofrandele lor primitive: blănuri acoperite de sânge, resturile de animale cu care se hrăniseră.
Atingerile dintre mine şi ele au fost aproape ritualice. Îmi dezveleam braţele, le lăsam să mă adulmece, de abia apoi le mângâiam. Pielea albă a mâinilor se murdărea de sângele vieţuitoarelor omorâte de ele.
Au fost şi zile în care am crezut că au dispărut. Frica revenea şi mai acut, le căutam, le lăsam mâncare pe prispă, le chemam. Teama de a nu fi în preajma unor ucigaşi era mai mare decât teama de a fi singură.
Acesta a fost începutul Lemurului. Acel spaţiu nu a creat numai personajul, m-a transformat şi pe mine.
Tudor Chirilă - Exerciţii de echilibru, Editura Polirom:
"Cred că textele selectate se simt mai bine într-o carte. Sunt convins că nu există vreun cititor atât de fanatic încât să fi parcurs tot blogul meu. Luate împreună textele vorbesc despre o perioadă, despre o viziune, se compune un tot. Dincolo de asta, există un public numeros care nu stă pe bloguri, dar citeşte cărţi. Cartea îţi dă un sentiment că ai realizat cu adevărat ceva. Blogul are un aer efemer. Azi ai scris, mâine textele coboară undeva în josul paginii. Poimâine ele sunt arhivă."
Adelin Petrişor-Coreea de Nord, un lagăr cât o ţară, Editura Polirom:
Albumul cu fotografii din Coreea de Nord reprezintă pentru mine împlinirea unui mai vechi vis de jurnalist. Ani de-a rândul m-am străduit să ajung într-una dintre cele mai închise ţări ale lumii şi să pot vedea cu ochii mei măcar o parte din grozăviile povestite de puţinii oameni care reuşesc să fugă de acolo. Deşi regimul controlează strict activitatea jurnaliştilor străini, cred că am reuşit să aduc din Coreea de Nord frânturi de poveşti incredibile pentru occidentali, dar credibile pentru românii care au gustat din dictatura comunistă. Ceea ce am văzut la Phenian m-a făcut să cred că aşa ar fi putut arăta România, dacă momentul decembrie 1989 nu ar fi avut loc...
Ion Ianoşi - Internaţionala mea. Cronica unei vieţi, Editura Polirom:
Internaţionala mea. Cronica unei vieţi îmi prelungeşte şi încheie memorialistica într-o manieră distinctă. Nu am în vedere numai dimensiunea volumului (855 pagini), ci mai ales modul expunerii. Caut să îmbin viaţa proprie cu epocile parcurse, deseori cu istoria în prim-plan. "Cronica" pe care o urmăresc privilegiază fapte, întâmplări, situaţii şi destine.
Ţin să depun mărturie asupra celor trăite şi văzute. Trecutul beneficiază rar de reconstituiri scrupuloase, deseori prevalează mitologizarea. Cu toată subiectivitatea inerentă unor amintiri, mă străduiesc să ofer panoramări cât mai obiective. Totuşi, faţă de cărţile mele de filosofie a culturii şi istorie a literaturii, aceasta e una asumat personală.