OMV are "aşteptări mari" de la perimetrele concesionate în Marea Neagră

Autor: Carol Dan 22.11.2012

"Avem aşteptări mari în ce priveşte resursele din blocul Neptun (din Marea Neagră - n.r.), la fel şi de la concesiunile din Ucraina şi Bulgaria, altfel nu am fi investit acolo", a declarat Roiss.

OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat în februarie o descoperire semnificativă de gaze la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Grupul austriac a mai concesionat două perimetre în apele teritoriale ale Ucrainei şi Bulgariei, ambele situate în vecinătatea blocului Neptun.

Extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului, iar exploatarea zăcământului, ar putea asigura independenţa energetică a României în privinţa gazelor naturale.

Întrebat dacă OMV va exporta gazele pe care se aştepată să le producă în perimetrele din Marea Neagră, Roiss a răspuns că grupul va exporta gaze doar după ce "va satisface" cererea din România.

"Suntem o companie din România responsabilă şi acţionăm în concordanţă cu nevoile sale sociale. Vom exporta gaze doar după ce vom satisface cererea din România", a continuat Roiss.

Roiss a refuzat să comenteze pe marginea discuţiilor cu Guvernul de la Bucureşti privind eventualitatea majorării redevenţelor la petrol şi gaze, precum şi intenţia Executivului de a aplica o taxă pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor şi electricităţii.

"Nu vreau să comentez, nu este stilul meu", a spus Roiss.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Guvernul intenţionează să aplice, din ianuarie 2013, o taxă pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor şi electricităţii, iar la mijlocul anului viitor va fi introdus un nou regim de reglementare şi taxare în zona companiilor de petrol şi gaze naturale.