creierul meu este un local de noapte/ de Paul Vinicius

Autor: Paul Vinicius 23.11.2012

vin prietenii

se aşează

vorbim fumăm cerem de băut

vin amintirile

se aşează

vorbim fumăm cerem de băut

vin femeile

(care prietene

care amante

care iubite)

se aşează

vorbim fumăm cerem de băut

amantele

sunt cele în culori într-adins ţipătoare

electrocutante

cu picioare care nu se termină niciodată

şi care te-ar găsi

oriunde te-ai duce

iubitele

au singurătăţi lascive pe chipuri

dar s-au sigilat înăuntrul lor

fiindcă ştiu aproape organic

de câtă nevoie de ecou

are inima mea

şi parcă

m-ar chema acasă

mulţi dintre cei de aici

am murit de mult

însă continuăm să ne vedem

din când în când

fiindcă ne-am iubit

şi altfel

nici că s-ar putea

în creierul meu nu s-a făcut niciodată dimineaţă;

e un local de noapte

cu circuit închis

aici se discută

se bea

se fumează nonstop

şi nimeni nu mai pleacă

vreodată

acasă

Din volumul de poeme kemada (Editura Tracus Arte, 2012) care va fi lansat duminică, 25 noiembrie, începând cu ora 13:00, în cadrul Târgului Internaţional de Carte "Gaudeamus", la standul Editurii Tracus Arte (situat la nivelul 4.50:235 - stand ADEPC) şi va fi prezentat de Mircea Martin, Dan Mircea Cipariu şi Dan Mihuţ.