Dan Lungu: „Într-un singur an am câştigat patru genţi diplomat, de diverse mărimi şi două culori, negru şi maro” / de Daniel Cristea-Enache

-După numeroase rezidenţe şi traduceri, lansări şi mese rotunde la care Dan Lungu a participat, în ultimii zece ani, în diferite ţări, a venit momentul unui eveniment în oraşul natal. Cum a fost?

- Este adevărat, în ultimii ani am călătorit foarte mult graţie cărţilor mele şi am ajuns la un fel de "profesionalizare" a întâlnirilor cu publicul, însă la Botoşani a fost cu totul altfel. Fiind pentru prima dată ochi în ochi cu cititorii din oraşul natal, schimbul a fost mai degrabă unul emoţional. Vă daţi seama, evenimentul principal a avut loc la teatrul "Mihai Eminescu", adică acolo unde, copil sau adolescent fiind, intram parcă în vârful picioarelor de sfială... Apoi, despre cărţi a vorbit fostul meu profesor de română, poetul Dumitru Ţiganiuc, iar în sală se aflau, pe lângă prieteni din lumea literară, verişori, nepoţi, vecini, foşti studenţi şi, mai ales, tata. Nu era un public anonim şi neutru, aşa că nu aveam cum să-mi păstrez sângele rece. Cred că o astfel de întîlnire este una dintre cele mai dificile şi are aerul unui examen de maturitate, pe care, acum mă gândesc, inconştient l-am tot amânat. Dacă este aşa, atunci pot fi mulţumit, cred că l-am trecut cu bine. La aceasta a contribuit şi Constantin Iftime, poet şi inimitabil partener de discuţii literare, care din spatele provocatorului său fular roşu a animat cu tact spiritele, precum şi actorul Marius Rogojinschi care a făcut din lectura capitolului al doilea din Raiul găinilor, unde Mitu relatează o vizită închipuită la Ceauşescu, un spectacol de zile mari, care mă împinge să visez la un audiobook în interpretarea sa.

Mama nu a putut ajunge la teatru, însă asta nu înseamnă că nu s-a bucurat. Ba chiar în avans. Cu două zile înainte de întâlnire m-a sunat precipitată să-mi spună că în tramvaiele din Botoşani sunt afişe cu mine, îi povestiseră ei vecinii, nu numai unul, ci mai mulţi... E inutil să vă spun cât de mândră era şi cât de bucuros eram eu de bucuria ei.

Printre altele, am fost plăcut surprins de receptivitatea şi simpatia presei locale, care ştia despre mine mai multe decât îmi imaginam şi care m-a însoţit îndeaproape în această mică aventură emoţionantă. La fel, implicarea primăriei a fost exemplară, ceea ce mă face să sper că în timp administraţia locală din România va putea deveni un partener profesionist în organizarea de evenimente culturale şi poate chiar în promovarea culturii regionale de calitate în străinătate. Oricâtă alergie aş avea eu la instituţii, cred că, în această situaţie de subfinanţare a proiectelor culturale şi de criză a promovării în exterior, dialogul cu administraţia locală reprezintă una dintre soluţiile cele mai pertinente, mai ales că există destui funcţionari destupaţi, capabili să depăşească viziunea îngustă a patriotismului local şi a festivismului de paradă, aşa cum e Oli Albu la Botoşani.

Această reîntoarcere, ca scriitor, în oraşul natal a fost şi un bun prilej de a-mi rememora viaţa literară de dinainte de a pleca la Iaşi şi de înfiinţarea Clubului 8. Cu Dumitru Ţiganiuc ne-am aminitit de cenaclul pe care domnia sa îl ţinea în biblioteca liceului "A.T. Laurian", uneori într-un frig de eram nevoiţi să stăm cu paltonul în spinare, căciula îndesată pe cap şi mâinile bine înfundate în mănuşi. Acolo am cunoscut-o pe Svetlana Cârstean, era mai mare decât mine şi foarte talentată. Uneori, profesorul meu de română mă lua la cenaclul membrilor botoşăneni ai Uniunii Scriitorilor, ceea ce era un adevărat privilegiu pentru un mucos de elev. Acesta se ţinea la sediul ziarului "Clopotul". În ultimii ani de liceu am frecventat cenaclul Poesis de la Casa Tineretului, condus de Val Guraliuc, care se ţinea într-o sală unde dimineaţa erau cursuri de croitorie. Acolo, printre alţii, i-am întâlnit pe Viorel Ilişoi şi Florentin Florescu care, după ce terorizau tinerele talente prea firave şi lacrimogene, erau mereu dornici, la acea vreme, de o aventură bahică, condimentată cu un umor demenţial. În perioada mea de la Poesis, am descoperit concursurile literare judeţene şi am căzut în patima lor, patimă ce m-a ţinut câţiva ani. Aşa se face că într-un singur an am câştigat patru genţi diplomat, de diverse mărimi şi două culori, negru şi maro, pe care nu le-am purtat niciodată. În fine, cu Gabriel Alexe şi Nicu Corlat am evocat contorsionaţii ani '90, când împreună am făcut revista de poezie "Agora" şi, cu avânt frăţesc, am organizat mai multe întîlniri cu scriitori din Basarabia. Alături de noi mai erau Cristian Bădiliţă şi regretatul Horaţiu Ian Laşcu. Prin '95 s-a cam terminat cu "Agora", iar în '96 a început Club 8...

Cum a fost? Greu de sintetizat... Oricum, cred că după această reîncarnare emoţionantă şi simbolică în tinereţea mea literară, relaţia cu oraşul natal va fi alta.

Dan Lungu (n. 1969, Botoşani), conferenţiar la Catedra de Sociologie, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţi ale sale fiind publicate în zece limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. A făcut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi a fost redactor al revistei Au Sud de l'Est (Paris). În 1996, iniţiază la Iaşi grupul literar Club 8. În 2001 şi 2002, redactor-şef al revistei de cultură "Timpul". În 2005, face parte din grupul de scriitori români invitaţi la "Les belles étrangères", Franţa.

La Polirom a publicat două volume de proză scurtă, Băieţi de gaşcă (2005) şi Proză cu amănuntul (ediţia a II-a, 2008), şi patru romane: Raiul găinilor (Polirom, ediţia I, 2004; ediţia a II-a, 2007; ediţia a III-a, 2010, ediţia a IV-a, 2012; cartea a fost patru luni în topul vânzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania), Sunt o babă comunistă! (ediţia I, 2007; ediţia a II-a, 2010, ediţia a III-a, 2011; cartea se află în curs de adaptare cinematografică în regia lui Stere Gulea, avându-i ca protagonişti pe Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu; în 2010, a avut loc premiera piesei de teatru Baba comunistă, un monolog susţinut de actriţa olandeză Theaa Rijsewijk şi regizat de Henk Kleinmeijer pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet, Franţa, 2008, iar versiunea poloneză a fost nominalizată la premiul pentru literatură central-europeană Angelus în 2011), Cum să uiţi o femeie (ediţia I, 2009; ediţia a II-a, 2010; ediţia a III-a, 2011) şi În iad toate becurile sunt arse (2011). Tot pentru Polirom a coordonat, alături de Radu Pavel Gheo, volumul colectiv Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), iar alături de Lucian Dan Teodorovici - Str. Revoluţiei nr. 89 (2009). I se montează piesele Cu cuţitul la os (Green Hours, Teatrul Luni, 2002), Nuntă la parter (spectacol-lectură la Teatrul Odeon, 2003; spectacol-lectură la Teatrul Luceafărul, Iaşi, 2006, în cadrul proiectului DramatIS) şi Vrăjitoarea pofticioasă (piesă pentru copii, Teatrul Luceafărul, Iaşi, 2008). Piesa La mulţi ani!, parcă aşa se spune, nu? a fost una dintre câştigătoarele Bursei de texte noi Dramafest, ediţia 2008. Este distins cu Premiul Societăţii Junimea pentru activitatea literară pe 1993, Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997), Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut în proză (1999), Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalităţii, ca reprezentant al Clubului 8 (2001), Premiul USR, filiala Iaşi, pentru proză (2005), Premiul Vasile Pogor, al Primăriei Municipiului Iaşi, pentru activitatea literară (2007), Personalitatea culturală a anului (2009), Premiul USR, filiala Iaşi, pentru proză (2010), Premiul pentru proză la Colocviul Tinerilor Scriitori (Alba-Iulia, 2011). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de "Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres" pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.