Paradoxul de la FP: Templeton câştigă detaşat în AGA, însă procesele unui minoritar justiţiar îi dau peste cap autoritatea

Autor: Roxana Pricop 25.11.2012

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au reconfirmat în Adunarea Generală de vineri, 23 noiembrie, cu o majoritate apropiată de 100%, că Franklin Templeton este administratorul activelor de 2,8 miliarde de euro şi au reaprobat toate deciziile luate de la preluarea mandatului în 2010. Astfel că se ridică întrebarea cât de relevante sunt cele aproape 30 de procese iniţiate de acţionarul Ioana Sfîrăială prin care contestă administratorul şi toate deciziile luate de Templeton la fond.

În războiul de uzură în care s-au angajat Franklin Templeton, administratorul activelor de 2,8 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea, şi Ioana Sfîrăială, avocat şi acţionar minoritar al fondului, americanii au înscris o victorie prin AGA de vineri, 23 noiembrie.

Acţionarii prezenţi la AGA l-au sprijinit cu unanimitate de voturi pe administrator, reaprobând şi ratificând mandatul de administrator şi pe membrii Consiliului de Supraveghere al fondului, dar şi toate deciziile luate din 2010 în prezent. Mai mult, un acţionar s-a ridicat în AGA şi a propus organizarea unei asociaţii prin care să o hărţuiască pe Ioana Sfîrăială la fel cum face şi ea prin procesele care le-a deschis împotriva fondului şi administratorului.

De departe cel mai periculos proces pentru administrator este cel câştigat de Ioana Sfîrăială pe 10 octombrie la Curtea de Apel prin care a obţinut anularea hotărârilor adunării generale a acţionarilor de la FP prin care Templeton a fost numit administratorul fondului. Pe rolul tribunalului mai sunt aproape 30 de alte procese prin care avocata a împiedicat, printre altele, reducerea capitalului social al fondului cu acţiunile răscumpărate, listarea secundară la Varşovia şi începerea unui nou program de răs­cum­părări.

Astfel că victoria de vineri, 23 noiembrie, nu îi este suficientă administratorului pentru a câştiga războiul. Ioana Sfîrăială a declarat în octombrie pentru ZF că este dispusă să meargă până la capăt cu toate procesele şi că se va judeca cu Franklin Templeton până când fondul va fi pus în ordine şi în concordanţă cu legea. Ea susţine că este de partea legii şi că vrea ca legea să fie respectată. În septembrie 2010, când a avut loc AGA de numire a administratorului, ea susţine că legea a fost încălcată atunci când nu a fost respectat termenul de 30 de zile înainte de derularea AGA în care trebuia publicat în Monitorul Oficial documentul prin care Franklin Templeton a fost numit administrator.

De acest detaliu tehnic şi legal nu a fost responsabil Franklin Templeton, ci conducerea de atunci a fondului în frunte cu Ionuţ Popescu. Iar administratorul, deşi la început a minimalizat importanţa acestui aspect, a încercat să repare greşeala convocând ulterior acţionarii în mai multe AGA pentru a reaproba mandatul. De fiecare dată a obţinut sprijinul unanim al acţionarilor.

Administratorul este conştient că Ioana Sfîrăială va merge mai departe.

„Acţionarii ne-au transmis un mesaj clar despre ce îşi doresc. Vom continua să administrăm fondul şi suntem pregătiţi să mergem mai departe pentru a apăra interesele acţionarilor fondului“, a declarat Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Asset Management, în conferinţa de presă organizată după AGA.

La AGA de vineri au fost prezenţi acţionari reprezentând 40% din capitalul social. Nu doar acţionarii persoane fizice, care deşi nemulţumiţi de preţul acţiunilor, îl susţin pe Templeton şi cer ca tirul proceselor să se încheie pentru a nu mai fi afectată activitatea fondului, ci şi marii acţionari instituţionali ai fondului. Investitorii instituţionali străini, mai exact fondurile de investiţii, au plasat circa 750 de milioane de euro în acţiunile FP de la listarea la bursa din Bucureşti din 2011 până în prezent. Astfel că au tot interesul ca investiţia în fond să fie una profitabilă.

Elliott Associates, care deţine 14,95% din FP, a intervenit în război de partea administratorului şi a cerut instanţei să respingă cererea depusă de Ioana Sfîrăială şi să dispună Registrului Comerţului înregistrarea hotărârilor prin care s-a aprobat programul de răs­cumpărare a acţiunilor, ratificarea şi adoptarea tuturor hotărârilor aprobate de acţionari în perioada 6 septembrie 2010 – 24 aprilie 2012.

Ioana Sfîrăială a declarat în octombrie pentru ZF că e împotriva procedurii de răscumpărare de acţiuni pentru că, deşi fondul e listat de doi ani, cea mai mare parte din capital a fost acumulată în perioada de dinaintea listării, prin tranzacţii pe piaţa gri la preţuri şi de 10% din valoarea nominală. Iar prin răscumpărarea de acţiuni, speculatorii de pe piaţa gri vând fondului acţiunile pe care le-au cumpărat la preţuri foarte mici şi încasează profituri uriaşe.

Administratorul susţine că prin răscumpărarea acţiunilor va fi redus discountul la care se tranzacţionează acţiunile fondului, în prezent de 45% din activul net. „Discountul la care se tranzacţionează FP este incredibil şi de neconceput, este o oportunitate pentru vânătorii de chilipiruri, însă acţionarii pun presiune pe noi să reducem discountul“, a mai spus Mobius.

Preţul mic la care se tranzacţionează acţiunile fondului este principalul motiv de nemulţumire a acţionarilor persoane fizice care au fost despăgubite la valoarea nominală de un leu, iar pe bursă acţiunile se tranzacţionează la 0,5325 lei/titlu.

Prin listarea secundară la Varşovia, fondul va deveni accesibil fondurilor de pensii poloneze, iar prin creşterea cererii pentru acţiunile FP administratorul vrea să crească preţul acţiunilor.

Toate aceste demersuri ale administratorului sunt blocate de procesele deschise de Ioana Sfîrăială, însă Templeton nu este dispus să renunţe.

 

Templeton a dus investitorii să vadă averea Fondului Proprietatea

Săptămâna trecută a organizat cea de-a treia ediţie a Zilelor Analiştilor şi Investitorilor prin care a promovat fondul şi companiile din portofoliul Proprietatea la peste 100 de investitori locali şi străini. Templeton i-a dus pe investitori în vizită la rafinăria şi la centrala electrică pe gaze din Ploieşti ale OMV Petrom şi la mina de sare din Slănic Prahova a Salrom pentru a promova fondul ca investiţie în cadrul celei de-a treia ediţii a Zilelor Analiştilor şi Investitorilor. Fondul este acţionar cu 20% din capitalul Petrom, cea mai valoroasă companie românească, şi deţine 49% din capital Salrom, unicul producător de sare din România. Pe de altă parte, managerii fondului şi Mark Mobius, printre cei mai influenţi investitori pe pieţele financiare, s-au întâlnit cu oficiali ai Guvernului şi cu preşedintele Traian Băsescu.

 

Listarea secundară la Varşovia, prelungită până în iunie

În AGA de vineri, acţionarii au prelungit până pe 30 iunie 2013 împuternicirea acordată administratorului pentru pregătirea listării secundare a Fondului la Varşovia. Mandatul iniţial expira la finele acestui an. Operaţiunea este însă blocată de lipsa unei legislaţii care să permită conexiunea Depozitarului Central de la Bucureşti cu cel din Polonia. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) este instituţia care trebuie să facă modificările necesare.

„Comisia ne-a dat asigurări că până la finalul anului va publica un proiect de modificare a legislaţiei astfel încât să fie posibilă listarea secundară“, a spus Greg Konieczny, managerul fondului, în conferinţa de presă.

Administratorul a angajat consor­ţiul format din băncile de investiţii JP Morgan, UniCredit Group şi KBC Securities pentru a se ocupa de listarea secundară.

 

Acţionarii ar putea primi dividende şi un rest de capital social

Distribuţia dividendelor din profitul realizat în 2012 a fost un alt subiect discutat cu acţionarii în AGA. Anul viitor, fondul ar urma să distribuie dividende în valoare brută de 536 milioane lei (0,04 lei/acţiune). Prin intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie la care fondul e acţionar cu 20%, activul net al fondului a scăzut cu 21% sub valoarea capitalului social. Fondul are un capital social subscris de 13,77 mld. lei şi active nete de 12,87 mld. lei. Proprietatea nu poate plăti dividende dacă activul net e mai mic decât capitalul social. Greg Konieczny a prezentat soluţiile pentru ca distribuţia dividendelor să fie posibilă: convingerea CNVM să schimbe modul de calcul al activelor şi înregistrarea participaţiei la Hidroelectrica cu valoarea reală, nu zero, dar şi obţinerea unei dispense de la Ministerul Justiţiei pentru a permite distribuţia dividendelor.

„Ca plan de rezervă, dacă celelalte variante nu funcţionează, luăm în calcul reducerea capitalului social şi distri­bu­ţia lichidităţilor rezultate către acţionari“, a spus Konieczny. El nu a dat detalii cu cât ar putea fi redus capitalul, însă a spus că această procedură ar face ca distribuţia dividendelor să aibă loc în octombrie, la şase luni distanţă de la AGA din aprilie 2013 când reducerea capitalului ar urma să fie supusă votului acţionarilor.

El se aşteaptă ca Hidroelectrica să iasă din insolvenţă spre finalul primului trimestru al anului viitor sau chiar începutul trimestrului al doilea.

 

Sfaturile lui Mobius pentru privatizări

Hidroelectrica era programată pentru listarea la bursă în acest an, la fel şi producătorul de gaze Romgaz şi Nuclear­electrica, companii la care fondul împarte acţionariatul cu statul român. „Ne afectează foarte mult că aceste tranzacţii nu au mai avut loc. Investitorii vor ca fondul să aibă un portofoliul transparent, iar pentru asta e necesară listarea companiilor, însă decizia apar­ţine statului român“, a spus Greg Konieczny, adăugând că se bucură că fondul nu are compania Oltchim în portofliu, aflată într-o situaţie extrem de dificilă.

„Este un singur cumpărător care se poate califica pentru privatizarea Oltchim, şi acesta este compania germană PCC. Important nu este să organizezi o licitaţie corectă la care să participe toţi, ci să găseşti cumpărătorul cel mai calificat. Guvernul nu trebuie să se teamă că prin privatizări va pierde controlul asupra companiilor, poate vinde 60% din capital şi păstra restul de 40%, iar prin redresarea companiilor va încasa dividende şi taxe“, a conchis Mobius.