Arafat: Sănătatea poate fi organizată mai bine, dar e nevoie de bani

Autor: Ioana David 26.11.2012

Ministrul sănătăţii, Raed Arafat, spune că multe lucruri din domeniu pot fi rezolvate printr-o organizare mai bună, deşi domeniul suferă din punct de vedere al finanţării.

„La nivel organizatoric, am încercat identificarea spitalelor şi a unităţilor sanitare pe care le considerăm strategice, şi la care 40%-50% dintre pacienţi ajung din alte judeţe. Avem o listă de 53 de unităţi şi intenţionăm pe această cale să ne concentrăm şi să le dezvoltăm în următorii 1-2 ani. E vorba de unităţi care trec peste nivelul unui oraş sau al unui judeţ. Prin această reorganizare putem rezolva probleme pe termen scurt şi mediu, dar doar o finanţare mai bună poate rezolva problemele pe termen mai lung”, a spus Arafat în cardul conferinţei Mediafax Talks About Health Reform.

Totodată, ministrul a încercat să răspundă la întrebarea de ce a propus licitaţii centralizate. „În Croaţia, spre exemplu, prin centralizare s-au realizat economii de 20%”, a explicat el.

Arafat a dat şi exemplul unor ţări precum Marea Britanie, Franţa, Danemarca şi Italia, care organizează licitaţii centralizate pe anumite produse. El a spus că sunt vizate echipamentele scumpe sau materialele mai ieftine, dar care sunt folosite pe scară largă în spitale (cum ar fi mănuşile). Lista va fi aprobată la Ministerul Sănătăţii.