Ei merită România: Povestea zidarului care,fără picioare şi o mână,ne învaţă că viaţa trebuie trăită

Costel a rămas fără picioare şi fără braţul stâng la 17 ani, după ce a ajuns sub roţile tramvaiului. A luat viaţa de la capăt învăţând, din nou, să facă primii paşi. A plecat la muncă şi la şcoală, a cunoscut o fată, a iubit-o, s-au căsătorit, au făcut doi copii, va termina liceul, după care facultatea de Psihologie. Ţelul timişoreanului, revenit din morţi, agăţat de viaţă cu o singură mână, este acela de a-şi face semenii - întregi sau nu - să priceapă că viaţa trebuie trăită cu orice preţ, scriu jurnaliştii de la Gândul.

Gândul va prezenta poveştile unor oameni cu adevărat excepţionali, poveştile unor luptători, ale unor români care nu se lasă prinşi în statistici. Care nu se dau bătuţi, care nu spun "nu se poate".

Ei sunt modele şi dau speranţă că-n ţara asta curajul, dăruirea, munca, muzica, iubirea pot transforma un vis într-o realitate.

"Ştiindu-i povestea zidarului simplu din Timişoara, am înţeles că-n viaţă poţi răzbi doar cu o mână şi că, indiferent de preţ, ea merită trăită. Chiar dacă nu ai lumină ori rabzi de foame, cum i s-a întâmplat unei violoniste de doar 9 ani din Piatra Neamţ. Chiar dacă n-ai ce să pui pe masă unor suflete în fiecare zi, asemeni preotului din Urlaţi. Chiar dacă îl înlocuieşti pentru o clipă pe Dumnezeu şi le arunci oamenilor speranţă şi hrană din cer, asemeni poliţistului Marian Cojocaru. Chiar dacă descoperi materie cercetând Universul, asemeni Aurorei Simionescu, românca de la NASA. Chiar dacă schimbi siguranţe într-o staţie de metrou când eşti campioană la arte marţiale, precum Cristina Mihalcea. Ba chiar şi atunci când viaţa îţi dă la propriu pumni în cap, într-un orfelinat copil fiind, iar mai târziu câştigi medalii, ca Steluţa Duţă", scrie Gândul.