Reportaj ZF: Cum se produc biscuiţii Petit Beurre în fabrica Rostar din oraşul Bragadiru

Autor: Mădălina Dediu Panaete 26.11.2012

Este ora şase dimineaţa iar angajaţii Rostar intră pe poarta fabricii de la marginea Bucureştiului, unde vor avea de "înfruntat" tonele de făină, zahăr şi lapte praf care aşteaptă să fie transformate în biscuiţi.

Cererea de biscuiţi creşte în această perioadă datorită postului dinaintea Crăciunului, astfel că se lucrează şi sâmbăta pentru a fi respectate comenzile iar în fabrică este forfotă mare.

Fabrica Rostar este amplasată în oraşul Bragadiru, foarte aproape de Capitală, şi are o suprafaţă de 8.200 de metri pătraţi şi trei linii de producţie dintre care două de ambalare automată a produselor.

Primul lucru care îţi atrage atenţia odată intrat în fabrică este mirosul dulce de vanilie. Vanilia este de altfel, alături de cacao, unul dintre ingredientele de bază folosite. Făina, amidonul, laptele praf şi zahărul, precum şi restul ingredintelor sunt cântărite cu grijă, astfel încât aluatul să fie elastic, condiţia esenţială pentru ca biscuitul să rămână întreg. Nu se folosesc îndulcitori, ci doar zahăr amestecat cu apă, spun reprezentanţii fabricii.

 

Cum se fac biscuţii

Toate ingredientele necesare preparării biscuţilor sunt puse de câţiva angajaţi într-un malaxor mare şi sunt amestecate cu grijă. Aluatul gata preparat trece apoi pe o bandă spre mai mulţi cilindrii care îl presează până la grosimea potrivită. Apoi aluatul este gata să ia forma de biscuit.

Fabrica dispune de mai multe forme pentru ştanţare pentru că Rostar produce biscuiţi şi pentru alte companii.

După ştanţare, este eliminat surplusul de aluat, iar biscuiţii sunt duşi pe o bandă la zona de coacere. Aluatul care mai rămâne, nu este aruncat, ci se întoarce şi este folosit pentru fabricarea altor biscuiţi.

Biscuiţii se coc la o temperatură de cel puţin 160 de grade în nişte cuptoare imense, care au 50 de metri lungime. Timpul de coacere variază de la şapte la 11 minute, în funcţie de dimensiunile şi greutatea produsului.

Când ies din cuptor, biscuiţii se răcesc uşor pentru că dacă trec brusc de la o temperatură ridicată la una scăzută, se sparg. În final, biscuiţii sunt ambalaţi şi gata de depozitare.

Fabrica are o capacitate de 40-50 de tone, dar în prezent se lucrează la o capacitate de 20 de tone.

 

Cine este Rostar

Compania Rostar este deţinută de Halil Bulut, un cetăţean turc care a venit în România în februarie 1992.

În fabrica din Bragadiru, construită în 1996, se produc atât biscuiţi simpli ca Petit Beurre, Picnic, dar şi biscuiţi cu cremă ca Max's şi Day Dream.

Rostar a avut anul trecut o cifră de afaceri de 31 de milioane de lei (7 milioane de euro), potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.