Trei mărci auto din 45 au depăşit volumele din 2007

Autor: Bogdan Alecu 27.11.2012

Doar trei din cele 45 de mărci auto vândute pe piaţa locală au înregistrat în primele zece luni ale acestui an creşteri faţă acelaşi interval din 2007, anul de referinţă pentru industria locală.

În ultimii cinci ani 75% din vânzările de maşini s-au evaporat de pe piaţa locală, aceasta ajungând de la 370.000 de unităţi anual la mai puţin de 90.000 în acest an, volume similare cu cele de la începutul deceniului trecut.

Singurele mărci care au revenit pe plus în acest an au fost Suzuki, Lancia şi Land Rover, în timp ce printre mărcile cu cele mai mici scăderi faţă de 2007 se află cele premium. Porsche a înregistrat cel mai mic declin de 8%, în timp ce BMW, MINI, Jaguar şi Audi au avut scăderi cuprinse între 11 şi 27% faţă de acelaşi interval din 2007.

În partea opusă a clasamentului, scăderi mai mari de 75% au înregistrat mărcile de volum precum Dacia, Opel sau Chevrolet care s-au bazat în ultimii ani pe programul "Rabla" şi vânzările către persoane fizice.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro