Piaţa de medicamente a crescut cu 5,2% în trimestrul trei

Autor: Ioana David 27.11.2012
Vânzările de medicamente au crescut cu 5,3% (scădere de 0,9% în euro) în trimestrul trei al acestui an, până la 2,88 mld. lei (637,7 mil. euro) la preţ de distribuţie, arată datele companiei de analiză şi studii de piaţă Cegedim.

"Reducerea creşterii pieţei în lei, comparativ cu ultimii ani, dublată de creşterea moderată în volum şi zile de tratament, arată încă o dată paradoxul în care se găseşte România în privinţa asistenţei cu medicamente: consumă pe datorie mai mult decât resursele alocate, dar mult sub nevoile de sănătate reale. Temperarea dezechilibrului bugetar prin suprataxarea companiilor producătoare va continua însă să agraveze problemele privind disponibilitatea şi ccesibilitatea multor medicamente", a spus Petru Crăciun, directorul general al Cegedim România.

Cumulat, în primele nouă luni ale anului, vânzările de medicamente s-au majorat cu 10% în lei (4,4% în euro) până la 8,5 mld. lei (1,9 mld. euro)