O agenţie a Congresului SUA va recomanda înlocuirea completă a bancnotelor de 1 dolar cu monezi

Autor: Marius Oncu 29.11.2012

Producţia unei monezi de 1 dolar costă 30 de cenţi. Aceste monezi au, în mod normal, o durată de viaţă de 30 de ani.

În comparaţie, producţia unei bancnote de 1 dolar este mai ieftină, de numai 5 cenţi, dar acestea se uzează mult mai repede. O bancnotă de 1 dolar are o durată medie de utilizare de numai 4,7 ani.

Propunerea nu este însă nouă. Comisia a recomandat trecerea la monezi de 1 dolar în ultimii 22 de ani şi va încerca joi din nou într-o audiere în Comisia pentru Servicii Financiare a Camerei Rprezentanţilor.

"Continuăm să credem că înlocuirea bancnotei cu o monedă ar aduce un beneficiu financiar statului dacă bancnota este eliminată, iar populaţia bine informată", afirmă unul dintre directorii agenţiei, Lorelei St. Jam es, în documente pregătite pentru audierea de joi.

Principala problemă rămâne însă controversa generată de această propunere în rândul populaţiei, companiilor şi chiar în cadrul Rezervei Federale.

În luna mai, Rezerva Federală deţinea în seifuri monezi de 1 dolar în valoare de 1,4 miliarde de dolari, întrucât cererea pentru acestea rămâne scăzută.

Trezoreria a suspendat producţia de monezi în decembrie, iar în prezent mai emite doar unele ediţii limitate, căutate de colecţionari.