BRD-SocGen şi-a luat director de comunicare de la gigantul aerian Air France KLM

Autor: Razvan Voican 02.12.2012

Emanuela Ghyka (foto), fost director de marketing şi comunicare al Air France KLM România, a fost recrutată de BRD-SocGen, a doua mare bancă locală, pentru a prelua postul de director de comunicare, afirmă surse de pe piaţă.

Ghyka a lucrat în ultimii zece ani pentru Air France, respectiv pentru Air France KLM în urma fuziunii care a avut loc în 2004 între cele două puternice companii aeriene. În ultimii ani ea a condus politica de marketing şi comunicare a gigantului aerian franco-olandez pe piaţa din România, având în responsabilitate inclusiv activităţile de PR, comunicarea externă şi managementul comunicării în situaţii de criză.

Ghyka are un MBA în marketing, iar acum face pasul de la industria transporturilor aeriene la banking, un sector care s-a confruntat în ultimii ani cu numeroase provocări la capitolul imagine. Emanuela Ghyka îşi preia postul la scurt timp după ce francezul Philippe Lhotte a fost instalat în funcţia de CEO al BRD, la capătul mai multor luni de interimat.

Ea este soţia lui Mihai Ghyka, directorul comercial pe divizia consumer a Vodafone, fost preşedinte al Bergenbier.