Premierul Bulgariei se întâlneşte astăzi cu preşedintele american Barack Obama, la Casa Albă

Autor: Mihai Draghici 03.12.2012

Premierul bulgar, Boiko Borisov, se va întâlni luni, 3 decembrie, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, principala temă a discuţilor fiind participarea Bulgariei la misiunea NATO din Afganistan, anunţă Preşedinţia SUA, citată de AFP.



Cu ocazia întrevederii, Barack Obama şi Boiko Borisov vor discuta şi despre ancheta privind atentatul antiisraelian care a avut loc în staţiunea bulgară Burgas pe 18 iulie. Atentatul s-a soldat cu moartea a şase persoane - cinci turişti israelieni şi un şofer de autocar bulgar. În atentat a murit şi presupusul autor al acestui act terorist, iar 30 de persoane au fost rănite.

Israelul atribuie atentatul mişcării şiite Hezbollah, susţinută de Iran. Autorităţile bulgare au fost foarte prudente în declaraţii.

Bulgaria are un un contingent de 614 militari în Afganistan.