Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat în luna mai a anului viitor

Autor: Bogdan Cojocaru 03.12.2012

​Podul dintre Calafat şi Vidin, al doilea care face legătura între România şi Bulga­ria peste Dunăre, va deveni funcţional în luna mai a anului viitor, iar dacă vremea va permite, lucrările de construcţie vor fi finalizate la sfârşitul acestui an, a declarat ministrul bulgar al transporturilor Ivaylo Moskovski, citat de Novinite.

Ministrul a menţionat că infrastructura rutieră şi feroviară care deserveşte podul a fost deja construită, atât în România cât şi în Bulgaria.

Podul dintre Calafat şi Vidin este al treilea din ultimii 2.000 de ani care face legătura peste Dunăre între România şi Bulgaria.

Cu acest pod, transportatorii vor reuşi să scurteze cu cel puţin 200-300 de kilometri drumul dinspre vestul şi centrul Europei către Peninsula Balcanică.

În prezent, transportatorii de mărfuri pot trece Dunărea cu bacul între Calafat şi Vidin sau pot traversa podul de la Giurgiu pentru a ajunge în Bulgaria.