CSM respinge acţiunea disciplinară privind pe judecătoarele ce au anulat condamnarea lui Dinel Nuţu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, marţi, acţiunea disciplinară împotriva judecătoarelor Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu şi Dumitriţa Piciarcă, de la Curtea de Apel Bucureşti.

"În şedinţa din data de 4 decembrie 2012, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva doamnelor Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica şi Piciarcă Dumitriţa, judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un comunicat de marţi al CSM.

Judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost cercetate de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care au decis anularea unor decizii anterioare ale instanţelor prin care Dinel Nuţu, fost Staicu, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

Dinel Staicu fusese deferit justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În urma hotărârii din 22 februarie 2012, prin care Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare primită de Dinel Nuţu, fost Staicu, judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, precum şi mandatul de executare a pedepsei inculpatului, cele trei judecătoare au fost puse sub acuzare.

În final, DNA a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei judecătoare, care, în paralel, erau verificate disciplinar de către CSM.

În 27 februarie 2012, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, afirma, într-o conferinţă de presă, că i-a şocat pe procurorii anticorupţie decizia prin care a fost anulată condamnarea definitivă a lui Dinel Staicu, pentru fraudarea cu peste cinci milioane de euro a Băncii Religiilor.

"Din toate analizele noastre, nu există un caz care să justifice această soluţie: anularea unei hotărâri definitive. Aşteptăm motivarea instanţei şi să vedem ce e de făcut", spunea atunci Daniel Morar, adăugând că hotărârea nu mai poate fi atacată, însă urmează a se stabilit dacă în cazul judecătoarelor fapta constituie abatere disciplinară sau faptă penală.

Morar preciza că şase judecători au decis că Dinel Nuţu, fost Staicu, este vinovat, iar în cazul de contestaţie în anulare, motivul invocat şi în fond, şi în apel, instanţele au decis că nu există. "Dar un al complet de curte de apel vine şi anulează", spunea Morar, adăugând că aşteaptă soluţia Inspecţiei judiciare (care a fost respinsă marţi, 4 decembrie 2012-n.r.).

În dosarul 51/P/2012, DNA a dat în această vară o soluţie de scoatere de sub urmarire penală pentru toate cele trei judecătoare, apreciindu-se că faptele lor nu sunt prevăzute de legea penală.

În faţa membrilor CSM, avocatul uneia dintre judecătoare cercetată disciplinar a susţinut: "Caracterul amplu, non-formal al hotărârii pronunţate în cauză (decizia penală nr. 381/2012) demonstrează, făra putinţă de tăgadă, împrejurarea că cei trei magistraţi au inţeles să examineze sub toate aspectele împrejurările de fapt şi de drept deduse judecăţii. În practica judiciară constantă, noţiunea de bună credinţă este dublată în sens etimologic, dar şi instituţional, de noţiunea de «echitate». În doctrina română, buna credinţă este definită ca o «convingere pe care o persoană o are cu privire la temeinicia dreptului pe care îl are sau îl invocă şi de care legea ţine seama pentru a-i recunoaşte dreptul său sau alte efecte (potrivit Revistei Justiţia Noua nr. 1/ 1965, pag. 62)".

Buna credinţă este ,«starea psihologică a unui subiect care implică o activitate sau o atitudine pur intelectuală care poate fi apreciată etic şi pe baza cărora, plecând de la o normă de drept, să se poată declanşa efecte juridice», a citat avocatul Alexandru Chiciu din "C. Oprescu, Elemente de morală în conceptul de bună credinţă, în Studii şi Cercetari Juridice nr 1 / 1970. pag 50)". Pornind de la toate aceste teorii, buna credinţă ar putea fi definită ca «acţiunea, atitudinea sau manifestarea de orice fel a unei persoane care îşi exprimă convingerea sa cu privire la temeinicia dreptului pe care îl invocă şi pe care legea îl proteguieşte", a arătat, în expunerea sa la CSM, avocatul Alexandru Chiciu, fost procuror anticorupţie.

Concret, a continuat avocatul. în antonimie, noţiunea de rea-credinţă este acţiunea sau atitudinea de distorsionare conştientă a dreptului printr-o aplicare a normelor juridice, în mod voit, cu scopul de a vătăma interesele uneia dintre părţile implicate în raporturile juridice. La rândul său, grava neglijenţă presupune încalcarea gravă a diligenţei de care trebuie să dea dovadă magistratul în aplicarea unor raţionamente clare şi evidente şi care, în final, duc la aplicarea greşită a normei juridice.

"Pornind de la aceste interpretări date celor trei noţiuni, putem afirma că reaua credinţă şi grava neglijenţă constituie forme ale vinovăţiei specifice dreptului penal; sub aspect probator elementele se pot găsi doar în motivarea hotărârii întrucât analizarea raţionamentului logico-juridic care a stat la baza soluţionării unei cauze şi interpretarea normelor de către magistrat sunt chestiuni de judecată şi reprezintă opinia acestuia în acord cu propriile convingeri într-o cauză dedusă judecăţii. Dacă am interpreta altfel, ar exista riscul unui control al legalităţii soluţiilor adoptate de judecător într-un alt cadru decât cel judiciar. Ori, magistratul nu poate fi îngrădit în interpretarea legii ori in adoptarea unei soluţii de riscul unei eventuale răspunderi, însă aceasta trebuie circumscrisă, aşa cum am arătat, unor acţiuni, raţionamente superficiale şi nicidecum unor criterii argumentate de interpretare a legii. Este unanim recunoscut că principiile independenţei şi imparţialităţii judecătorului permit acestuia să aplice dreptul potrivit propriilor convingeri, iar de această independenţă şi imparţialitate îine în ultima ratio şi independenta şi imparţialitatea sistemului judiciar ca serviciu public", a susţinut în pledoaria sa avocatul.

El a arătat că aşa cum rezultă din doctrina juridică, "pentru a nu se aduce atingere principiului independenţei magistratului, verificările efectuate în cadrul procedurii disciplinare nu pot viza, în niciun caz, interpretarea dispoziţiilor legale, ci, cel mult, aplicarea incorectă a normelor de procedură care ar fi atât de evidentă încât ar putea fi sesizată de orice persoană cu minimă pregătire juridică", avocatul indicând expunerea Tamarei Manea – Inspector CSM – din Revista Dreptul nr. 5/ 2007, pag 128).

Potrivit apărării, nu numai că aceste premise nu se regăsesc în speţa de faţă ci, mai mult, caracterul elaborat al deciziei penale 381/2012, motivarea în extenso a elementelor de fapt şi de drept (inclusiv prin trimiteri la doctrină şi practică judiciară), demonstrează, indubitabil, existenţa unei poziţii subiective ţinând de interpretarea normei juridice, fără arbitrariu şi fără părtinire.

"În cauză: - completul de judecata nu a realizat rationamente logico-juridice cu privire la deciziile pronunţate de Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti; instanţa a procedat la un examen propriu al pricinii, apreciind într-o manieră proprie materialul probator, în conformitate cu limitele de formă şi fond ale acţiunii contestatorului; - completul de judecată nu a adus nicio critică deciziilor penale 741/2011 a Curţii de Apel Bucuresti şi 802/A/2010 a Tribunalului Bucureşti cu privire la autoritatea de lucru judecat; mai mult, la fila 7 paragraful 1 din decizia penală criticată, Curtea a precizat explicit ca «nu îşi propune să examineze existenţa sau inexistenţa vinovăţiei sau nevinovăţiei petentului condamnat ci doar analizează modalitatea în care a fost cercetat/urmărit penal în două proceduri diferite; - completul a apreciat în mod corect natura juridică mixtă a unei contestaţii în anulare - cale de atac extraordinară atât de anulare cât şi de retractare a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs; această dublă natură juridică a fost în mod greşit interpretată de Comisia de Disciplină pentru Judecători ca un «al patrulea grad de jurisdicţie», fapt inadmisibil; - interpretarea normelor de drept reprezintă o operaţiune raţională, logică ce nu poate fi obiect al unei verificări disciplinare; în acest sens, Comisia de Disciplină pentru Judecători a pornit de la premisa unei erori în interpretarea normei juridice (ce a dus la consecinţa pronunţării Deciziei 381/2012 cu încălcarea dispoziţiilor legale), determinând, din aceasta, «grava neglijenţă», deşi, în mod normal, raţionamentul trebuia să fie invers, iar raportul de cauzalitate inversat", a amendat avocatul Chiciu susţinerile inspectorilor judiciari.

Mai mult, el a susţinut că Inspecţia Judiciară a analizat condiţia identităţii faptelor din cele două proceduri supuse analizei, a procedat la analiza interdependenţei activităţilor de fapt ale contestatorului Nuţu (Dinel) Staicu, fapt ce apare ca inadmisibil într-o procedură disciplinară. "În caz contrar, Inspecţia Judiciară şi, prin analogie logico-juridică, însăşi Comisia de Disiplină pentru Judecători s-ar constitui într-o instanţă supraordinară de analiza a elementelor de fapt şi de drept pendinte de speţa ce formează obiectul deciziei criticată şi/sau prin argumentele aduse ar genera «procese de intenţie» ţinând de raţionamentul judiciar, deliberativ, având drept consecinţă încălcarea principiului independenţei şi imparţialităţii magistratului (de sorginte constitutionala)", a subliniat avocatul.

În opinia lui Chiciu, Inspecţia Judiciară face trimiteri greşite la practica judiciară aplicabilă în speţă. "Interpretarea cauzei «Case Goktan vs Franţa» se referă la situaţii de fapt ce nu se regăsesc în prezenta speţă, pe când, în antiteză, toate trimiterile de practică judiciară indicate în expozitivul deciziei penale nr. 381/2012 sunt de aplicare directă, neechivocă. Nu în ultimul rând, Inspecţia Judiciară a nesocotit propriile hotărâri anterioare în două dosare ce au făcut obiectul unor sesizări ale petenţilor Bustea Elena şi Cutean Vasile", a conchis avocatul.

Cele trei judecătoare din completul Curţii de Apel Bucureşti care au anulat sentinţa lui Dinel Nuţu şi-au motivat decizia prin aceea că în cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul începând de la înregistrarea a două sesizări cu acelaşi obiect la Inspectoratul General al Poliţiei Române-Bucureşti şi Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Dolj, însă Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi putut evita.

Instanţa preciza că dacă s-ar fi avut în vedere adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Craiova care a trimis la DNA-Structura Centrală un referat cu propunere de declinare şi de neîncepere a urmăririi penale, în dosarul 56/P/2006, finalizat cu decizia penală 292/11 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penală, s-ar fi evitat cercetări sau urmăriri penale paralele.

În opinia celor trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, după ce se pronunţă o hotărâre definitivă, iar ulterior se face o nouă judecată pentru aceeaşi faptă, chiar sub o altă încadrare juridică, şi se pronunţă o nouă hotărâre definitivă, se impune desfiinţarea celei de a doua hotărâri definitive dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

"În cauza de faţă este evident că nu s-a procedat aşa. Astfel, s-a ajuns ca, în urma unor disjungeri şi declinării, fapte care în substanţa lor sunt aceleaşi, acestea să fie cercetate în mai multe proceduri, neavând importanţă că în fiecare procedură s-au dat faptelor încadrări juridice diferite", au notat judecătoarele în motivarea deciziei.

Curtea de Apel Bucureşti îl condamnase definitiv, în 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor, instanţa reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Capitalei.

Omul de afaceri a fost atunci de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională pe vechiul nume.

Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliştilor, au cerut informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.

Astfel, în 7 aprilie 2011, Dinel Nuţu a fost dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare.

Dinel Nuţu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, ulterior fiind adus în ţară şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Acesta a atacat decizia din 4 aprilie 2011 cu o contestaţie în anulare. Astfel, în 22 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis încetarea procesului penal pornit împotriva lui Dinel Nuţu, anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele acestuia şi a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, întrucât există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanţă s-a pronunţat pe acuzaţiile aduse acestuia.

Dinel Nuţu este judecat şi în dosarul privind prejudicierea Transgaz Mediaş, fiind acuzat, alături de alte persoane, de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Miercuri, 28 noiembrie, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Nuţu (fost Staicu) Dinel, astfel că acesta este judecat în continuare în stare de arest preventiv.