Eureko trebuie să achite o pagubă de 6,6 mil. €

Autor: Ciprian Botea 10.12.2012

Compania de asigurări Eureko, cu acţionariat olandez, trebuie să plătească o despăgubire de 6,6 milioane de euro unei firme din Sibiu pe o poliţă de de asigurare a mărfurilor transportate, decizia în acest sens fiind pronunţată la începutul lunii decembrie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după un proces care a durat zece ani.

Despăgubirea a fost solicitată de firma de confecţii Cochet SA din Sibiu după ce un camion încărcat cu cravate din mătase a fost distrus într-un incendiu din 2002. Asigurătorul a respins cererea de despăgubire a companiei pentru că avea dubii asupra modului în care s-a petrecut evenimentul, solicitând chiar o expertiză tehnică auto în instanţă.

Oficialii Eureko spun că vor respecta decizia instanţei şi că nu există nicio problemă cu plata daunei, asigurătorul având o solvabilitate peste limita cerută de lege. Eureko avea la finalul anului trecut o marjă de solvabilitate disponibilă de peste 34 milioane de lei (8 mil. euro) pe segmentul asigurărilor generale, potrivit raportului anual al companiei.

Despăgubirea este una dintre cele mai mari din istoria asigurărilor locale şi reprezintă două treimi din primele subscrise de Eureko anul trecut. Totodată, este de două ori mai mare faţă de volumul total al daunelor achitate de Eureko în 2011.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro