Rotaţia democratică a puterii şi dictatura mediocrităţii

Jurnalism politic

Dintre mulţimea de volume apărute în toamna acestui an, mai ales în preajma alegerilor parlamentare, am selectat trei, semnate de trei oameni total diferiţi, un scriitor academician, un om de teatru şi televiziune şi scriitor, şi un profesor universitar, pentru că îi apropie o vehemenţă asemănătoare împotriva actualului preşedinte. Toţi trei şi-au adunat toate sau o parte din articolele publicate în ultimii ani, articole ale căror teme au fost starea politicii actuale şi războiul cu preşedintele.

Augustin Buzura - Nici vii, nici morţi. Editura RAO

Prefaţă de Răzvan Voncu. Volumul cuprinde editorialele publicate de Augustin Buzura în revista "Cultura", între 2009 şi 2012, şi continuă, cronologic, precedentul volum de articole, "Canonul periferiei", apărut cu puţin timp în urmă la Editura Limes. În acest fel, întregeşte jurnalul politic şi cetăţenesc al scriitorului. Atitudinea culturală şi civică a autorului a fost subliniată de cei care au vorbit la lansarea cărţii, la recentul Târg dE carte Gaudeamus. Criticul literar Ion Simuţ a apreciat la lansare că este "o carte de atitudine a unei mari autorităţi morale, şi nu expresia unui spirit de partid, deoarece Augustin Buzura nu exprimă o ideologie, ci o poziţie intelectuală". Criticul Razvan Voncu a remarcat "continuitatea problematicii cărţii cu întreaga operă" a lui Buzura, care vine pe un fond spiritual ardelenesc, pe filiera iluminismului şi paşoptismului. În opinia lui Voncu, autorul nu este nici un european fervent şi nici un românist exagerat, ci "o minte limpede, cu o credinţă în puterile naţiunii şi încredere în destinul ei istoric". "Este un efort de a spune ce crezi, ce trebuie, în momentul care trebuie, şi nu dupa aceea, când e mai uşor", a spus Augustin Buzura, caracterizându-şi cartea. El a mărturisit că scrie despre lichele, dar este convins ca nu avem doar lichele, iar România va avea un viitor dacă va învăţa să spună "nu"."Nu îmi pot ascunde impresia că, de două decenii, suntem asemeni unui bolnav aflat la o secţie de terapie intensivă condusă de cei mai incompetenţi şi aroganţi felceri, un bolnav care nici nu moare, dar nici nu trăieşte", opinează scriitorul.

Valentin Nicolau - România feudelor târzii. Comediografii politice. Editura Nemira. Un volum care adună laolaltă mai multe însemnări politice despre o Românie supusă sistematic păcălelii şi capriciilor unor politicieni pentru care România nu este decât suma feudelor politice care pot fi ocupate. Textele stau sub semnul unui articol publicat tot de autor în 2005, din care citează: "România este o ţară supusă parcelarizării. Din patru în patru ani se purcede la modificarea hotarelor moşiilor, la bătălia pentru dominaţie. Politicienii proaspăt ieşiţi câştigători din campania electorală se reped să ocupe cât mai multe domenii mănoase şi să-şi numească vătafi noi. Pentru aceştia, România este suma feudelor politice care pot fi ocupate. Ce rămâne pe dinafară e o gargară patriotică desuetă. După victoria în alegeri, preţ de trei-patru luni, iese la iveală o specie aparte de indivizi, altfel până atunci cu preocupări şi comportament onorabile. Câţiva ziarişti corozivi, câţiva autodescoperiţi ca reprezentanţi ai societăţii civile, câţiva de aiurea apar ca aghiotanţi fideli pe lângă noii comandanţi politici îmbăţoşaţi de măreţia victoriei şi inconştienţi încă de perspectiva eşecului. Toată această perioadă se umple de gălăgie, de înghesuieli şi păruieli pentru a pune mâna pe pradă. Impostura pare să se instaleze comod şi începe să miroasă a conjuraţie a ticăloşilor. Umorile şi scârbăvniciile răbufnesc. Prieten scuipă pe prieten, coleg îmbrânceşte alt coleg, delaţiunea devenind un gest de mare moralitate. Totul e o goană nebună după un mic jaf care pare a se justifica doar prin rotaţia democratică a puterii politice. Şi nimeni nu se sperie de dictatura mediocrităţii ce începe să prindă cheag. Nici haosul nu deranjează prea mult atâta timp cât «scuza» victoriei obţinute funcţionează. Aşa e la schimbare. Apar sentinţe totale şi implacabile. Dacă într-o instituţie s-a prins cândva un hoţ, atunci instituţia este o bandă de hoţi care fură naţiunea. Dacă un individ a avut o bubă pe nas, cu siguranţă respectivului i se va spune Bubosul şi trebuie tratat ca un lepros...."

Vlad Nistor - Cine seamănă vânt culege furtună. Editura Tritonic. Volumul cuprinde editoriale scrise în ultimii patru ani. "Textele pe care am încercat sa le adun în acest volum sunt o selecţie de editoriale scrise în ultimii patru ani şi care, pentru mine, nu reprezintă mai mult decat o cronică subiectivă a acestei perioade extrem de agitate. Fiecare articol relatează la cald diferite evenimente şi întotdeauna din perspectiva, repet, subiectiva, a unui privitor atent. Pentru că... cine seamănă vânt, culege furtună!"