Daniel Chiţoiu, ministrul economiei, a uitat că a promis recuperarea banilor aruncaţi pe bijuterii la Oil Terminal

Autor: Carol Dan 14.12.2012

Acţionarii Oil Terminal (OIL) Constanţa au aprobat suplimentarea indemniza­ţiilor lunare ale membrilor consiliului de administraţie şi au respins propunerea de recuperare a sumelor cheltuite ilegal de compania de stat pentru servicii juridice şi consultanţă.

Acţionarii companiei la care Ministerul Economiei, Comerţu­lui şi Mediului de Afaceri (MECMA) deţine 59,62% din capital au aprobat ieri în AGA, propunerea de acordare a unor remuneraţii brute suplimentare pen­tru administratori în cuantum de 10% din remuneraţia directorului general al companiei, se arată într-un comunicat al Oil Terminal transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, în AGA a fost respinsă propunerea de reziliere a contractelor de închiriere încheiate de firmă fără licitaţie şi a fost aprobată prelungirea prin act adiţional a acordurilor de închiriere, dar doar pentru chiriaşii fără datorii către Oil Terminal. Alte propuneri respinse în AGA au fost recuperarea banilor cheltuiţi "nelegal" cu servicii de consultanţă şi asistenţă juridică, precum şi cea privind pornirea acţiunii în răspundere a fostului preşedinte al CA al companiei Sorin Ciutureanu, acuzat că a încasat indemnizaţii mai mari decât ar fi avut dreptul. Ciutureanu a deţinut această funcţie pentru mai puţin de o lună, în intervalul iunie-iulie.

Ministrul economiei Daniel Chiţoiu spunea în luna iulie că Oil Terminal a făcut plăţi nejustificate şi cheltuieli efectuate în interes personal din banii companiei de către fostul manager în perioada 2009-2010, pentru bijuterii, obiecte din aur, butoni şi ace de cravată, vinuri de colecţie, parfumuri şi genţi de damă.

Totodată, au fost descoperite cheltuieli nejustificate cu case de avocatură în valoare de 852.000 de lei, iar Chiţoiu afirma arunci că aceste sume vor fi imputate persoanelor responsabile.

AGA a aprobat joi punerea la dispoziţia OPSPI a tutror contractelor de 500.000 de euro încheiate de companie. Ministerul Economiei deţine 59,62% din capitalul Oil Terminal, iar Fondul Proprietatea are 8,45% din acţiuni. Oil Terminal este specializată în servicii privind primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, a păcurii şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.