Noul şef al Astra: Recrutăm 200 de agenţi de asigurări de viaţă şi vrem o cincime din business din extern

Autor: Ciprian Botea 13.12.2012

Astra, compania de asigurări deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, şi-a bugetat pentru 2013 o creştere cu 15% a volumului de prime subscrise, după o stagnare anul acesta, pe fondul expansiunii pe pieţele externe şi al accelerării vânzărilor de asigurări de viaţă pe plan local.

"Piaţa românească de asigurări nu aduce un profit foarte mare şi riscurile sunt consistente. Există o expunere foarte mare pe riscurile de cutremur şi inundaţii şi în acest context este esenţial să avem o bună dispersie a riscului. Interesul unei companii de dimensiunea Astra este să se extindă la nivel internaţional", a declarat Alin Bucşa, preşedintele directoratului Astra, prezent în studioul ZF Live.

Compania operează în prezent două sucursale în Slovacia şi respectiv Ungaria, un birou de vânzări în Germania şi emite poliţe facultative în mai multe ţări europene pe baza paşaportului privind libera circulaţie a serviciilor. Astra şi-a propus pentru anul viitor ca operaţiunile externe să ajungă la o cincime din subscrieri. Compania mai vinde poliţe, în baza paşaportului european, în Grecia, Turcia şi Norvegia şi intenţionează să deschidă sucursale în Cehia şi la Londra.

Astra a raportat după primele nouă luni din acest an afaceri de 789 milioane de lei (178 mil. euro), în scădere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pe fondul scăderii subscrierilor din asigurări auto. Compania a rămas totuşi pe profit chiar dacă în scădere, înregistrând un rezultat net de 32 milioane de lei. Bucşa afirmă că asigurătorul îşi va asuma în continuare o scădere a ponderii asigurărilor auto în portofoliul total, prin segmentarea mai atentă a clienţilor şi majorarea tarifelor.

"Vrem să schimbăm puţin structura portofoliului; să scădem ponderea asigurărilor auto şi să creştem pe property, poliţe de răspundere civilă şi asigurări de sănătate. Totodată, anul viitor o să facem şi trecerea spre segmentul corporate, unde suntem mai puţin prezenţi în acest moment", mai spune Bucşa. El afirmă că strategia de anul viitor cuprinde şi accelerarea vânzărilor de asigurări de viaţă, care în acest moment reprezintă sub 2% din afacerile Astra. Compania şi-a propus să separe forţa de vânzări de asigurări de viaţă de cea de asigurări generale şi vrea să recruteze anul viitor 200 de agenţi care să vândă doar asigurări de viaţă. Subscrierile din asigurări de viaţă ale Astra se ridicau la circa 12 milioane de lei după primele nouă luni din 2012.

Noul şef al Astra a fost recrutat în toamna acestui an de la Euroins, companie de asigurări pe care a condus-o timp de trei ani. El a mai lucrat anterior pentru Asirom şi BCR Asigurări (actuala Omniasig).

Astra a crescut rapid în criză pe seama vânzărilor de poliţe de răspundere civilă auto (RCA) şi ulterior de asigurări de locuinţe, ajungând la finalul anului trecut liderul pieţei. După primele nouă luni compania a fost devansată de Omniasig (compania creată în urma fuziunii dintre vechiul Omniasig şi BCR Asigurări), dar lupta pentru prima poziţie se menţine strânsă.

Bucşa precizează că pentru anul viitor a fost aprobată o majorare cu 40% a tarifelor poliţelor RCA, creştere care va fi efectuată însă treptat şi nu într-o singură etapă. Asigurările RCA dau cele mai mari bătăi de cap asigurătorilor, care au ajuns să piardă în medie 40 de lei la fiecare 100 de lei încasaţi. Problemele s-au acutizat în ultimii ani pe măsu­ră ce daunele pentru vătămări corporale şi daune morale au devenit tot mai frecvente.

Asigurătorul a plătit în perioada ianuarie-septembrie despăgubiri de 280 milioane de lei pe poliţe RCA, reprezentând 60% din totalul daunelor achitate. Astra a majorat deja tarifele poliţelor auto obligatorii pe piaţa din Ungaria, context în care afacerile au scăzut cu 15-20% faţă de anul trecut, şi încearcă să mizeze mai mult pe asigurările property. Afacerile din Ungaria au fost de 16 milioane de euro anul trecut, reprezentând 7% din subscrierile Astra.

Cu privire la asigurările property, şeful Astra crede că asigurătorii ar trebui să se concentreze pe atragerea unui număr tot mai mare de clienţi mai ales în contextul în care numărul locuinţelor asigurate a fost în cădere liberă anul acesta. La finalul lunii septembrie erau circa 3,3 milioane de case şi apartamente asigurate printr-o poliţă facultativă după ce 1,5 milioane de proprietari au renun­ţat în ultimul an să-şi mai asigure locuinţele.