News Outdoor România: Piaţa de publicitate outdoor ar putea creşte anul viitor cu până la 5%, cât să acopere majorarea preţurilor la combustibil şi electricitate

Autor: Andreea Mindrila 13.12.2012

Jean Rădulescu, CEO al companiei News Outdoor România, unul dintre cei mai mari jucători din industria locală de outdoor, spune că în acest an piaţa de publicitate stradală a urmat trendul descendent pe care l-a avut în ultimii patru ani, contextul economic dificil şi majorarea preţurilor la combustibil şi electricitate având un impact negativ şi asupra profitabilităţii companiilor de profil.

"Începând cu 2009 publicitatea stradală a fost în scădere cu valori anuale între 5% şi 20%, iar anul acesta piaţa de outdoor a înregistrat o contracţie de aproximativ 12%-14% a veniturilor. Din punct de vedere al profitabilităţii lucrurile au mers destul de anevoios, chiar neprofitabil pentru multe companii de outdoor, din cauza creşterii preţurilor la motorină şi electricitate, cheltuieli cu pondere mare în structura de costuri specifică unui operator outdoor", spune Jean Rădulescu.

El precizează însă că estimează o creştere uşoară a pieţei anul viitor, între 3% şi 5%, care să acopere creşterea preţurilor la motorină şi electricitate.

Preţurile s-au stabilizat

În acest context, el adaugă faptul că cifra de afaceri estimată a fi obţinută de compania pe care o conduce la finalul acestui an este de aproximativ patru milioane euro, în scădere cu 8% comparativ cu 2011. Declinul business-ului este cauzat în principal de instabilitatea factorului politico-economic, un alt element care a contribuit substanţial la scăderea afacerilor fiind şi reducerea expunerii unor companii din industrii grav afectate de criză, precum sectorul auto, bancar sau real estate.

În pofida acestei situaţii însă, Raluca Tonciu, COO (director operaţional) al companiei precizează de asemenea că este optimistă pentru anul viitor, şi anticipează un uşor avans al business-ului, care să acopere majorarea preţurilor la motorină şi electricitate. Ea spune că preţul comustibilului a crescut cu 70% în trei ani, iar cel al curentului electric cu 7% doar în ultimul an.

Raluca Tonciu adaugă că în acest an preţurile în industria de outdoor s-au stabilizat, dar a fost nevoie de multă creativitate în elaborarea unor pachete de fidelizare sau pachete promoţionale în funcţie de sezonalităţile multor produse.

"Preţurile din acest moment permit accesul unor clienţi mici şi mijlocii, care până acum nu dispuneau de un buget alocat pentru a folosi potenţialul promovării în outdoor. Acum există clienţi care îşi permit să folosească outdoor-ul ca unic sau principal canal de comunicare media". Ea estimează că anul viitor preţurile vor creşte uşor.

Industria locală de outdoor a resimţit din plin efectele crizei care a afectat ţara noastră începând cu anul 2009. Astfel, comparativ cu anul 2008, piaţa a cunoscut o contracţie de 55% în termeni de venituri, ajungând la 31 milioane euro anul trecut, potrivit studiului Media Fact Book, o analiză a pieţei româneşti de publicitate realizată de agenţia Initiative, parte a grupului de comunicare Lowe. News Outdoor România are o cotă de piaţă de 12%, conform aceleiaşi surse.

Care sunt cele mai căutate locaţii?

Din portofoliul de clienţi cea mai mare pondere o au companiile din telecomunicaţii, food&beverages, retail şi bricolaj, auto, entertainment şi turism.

"În ultimul an, trendul a fost de creştere a numărului de clienţi utilizatori, cu o ponderare mai atentă a bugetelor. Practic orice fel de produs sau serviciu care se adresează clientului final foloseşte outdoor-ul ca mediu de promovare".

Preţul pentru închirierea unui panou publicitar este stabilit în funcţie de mai multe criterii, precum oraşul în care este amplasat, zonă, trafic, vizibilitatea panoului, dimensiune, dacă este iluminat sau nu pe timp de noapte, iar discounturile se acordă în funcţie de perioada pentru care se închiriază şi numărul de panouri solicitat, spune directorul operaţional al companiei de publicitate stradală.

"Preţul unui panou publicitar în Piaţa Romană depinde de toate criteriile de mai sus, cumulate. În funcţie de dimensiunea panoului şi tipul de format, preţul poate varia între câteva sute de euro/lună şi câteva mii de euro/lună, daca vorbim despre un mesh mare pe o clădire".

Ea precizează că una dintre tendinţele pe care le-a observat în piaţă este că tot mai mult sunt căutate locaţiile din vecinătatea punctelor de vânzare (magazine) sau a concurenţei, mai mult decât cele din centrul oraşului.

Reducerea personalului

Criza care a lovit economia locală a determinat închiderea sau restructurarea mai multor companii, care au fost nevoite să-şi adapteze business-ul noilor condiţii din piaţă.Nici News Outdoor nu a fost ocolită, compania fiind obligată să-şi reorganizeze afacerea.

"Deşi în anul 2008 compania ajunsese la un număr de peste 100 de angajaţi, noile condiţii economice care au urmat au impus o reorganizare prin eficientizarea proceselor operaţionale interne. Astfel mai multe fluxuri interne s-au automatizat, fiind nevoiţi să facem o serie de restructurări pentru a ne putea adapta cifrei de afaceri micşorată substanţial faţă de anii 2007-2008", spune Raluca Tonciu.

În prezent echipa este formată din 60 de persoane, compania menţinându-şi echipele proprii de mentenanţă şi service. Ea precizează că cel mai dificil obstacol cu care s-au confruntat în această perioadă de criză a fost "decizia de restructurare a companiei şi implementarea ei".

Schimbare de acţionariat şi rebranding

La sfârşitul anului trecut la nivelul companiei a avut loc schimbarea acţionariatului, top managementul companiei (Jean Rădulescu şi Raluca Tonciu) şi BAC România, societate care oferă servicii bancare de investiţii, achiziţionând 100% din pachetul de acţiuni News Outdoor România. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care în iulie 2011 News Corporation a încheiat vânzarea pachetului majoritar deţinut în News Outdoor Rusia şi în News Outdoor România, către un grup de investitori conduşi de VTB Capital, divizia de investiţii a grupului rus VTB Group. În urma schimbării acţionariatului, la nivelul companiei nu au apărut modificări, păstrându-se în continuare "aceeaşi echipă, acelaşi management, aceleaşi valori şi aceeaşi direcţie".

Compania a fost implicată şi într-un proces de rebranding, noua identitate apropiindu-se mai mult de specificul autohton.

"Din planurile noastre viitoare fac parte şi schimbarea numelui şi modificarea siglei companiei, ca urmare a schimbărilor de acţionariat care au avut loc la sfârşitul anului trecut. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2013, News Outdoor România devine GETICAOOH".

Compania a fost înfiinţată în 1997, iar trei ani mai târziu a fost cumpărată de News Outdoor Group, divizia de outdoor a corporaţiei americane News Corporation. În prezent, firma deţine spaţii publicitare în toată ţara, cu o acoperire naţională în 15 oraşe şi o reţea completă de panouri publicitare pe drumurile naţionale. În 2010 compania a lansat o platformă on-line dedicată planificării şi achiziţionării de panouri publicitare în timp real.

Jean Rădulescu conchide spunând că ţinând cont de contextul economico-politic din plan intern şi de la nivel mondial, "peste câţiva ani buni" în România se va ajunge la un nivel al cheltuielilor cu publicitatea similar celui din 2008.

"Noi ne aşteptăm să existe iarăşi creşteri anuale semnificative ale pieţei de publicitate (5%-10% pe an) numai după ce Romania va înregistra o creştere sănătoasă şi sustenabilă a PIB-ului. Previziunile în ultimii ani însă s-au dovedit a fi de multe ori diferite de realitate, aşadar există întotdeanuna rezerva că lucrurile pot evolua diferit".