Ponta: Vineri şi luni Guvernul va trimite la Bruxelles cererile de decontare pe POSDRU

Ziarul Financiar 14.12.2012

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Bruxelles, că Guvernul trimite Comisiei Europeni, vineri şi luni, două serii de cereri de decontare pe programul POSDRU, plăţile urmând să se facă în următoarea perioadă "în funcţie de analiza cererilor şi de alimentarea Fondului Social European" cu bani.

"Noi suntem pregătiţi cu toate documentele şi pleacă de la autoritatea centrală de plăţi, astăzi este joi şi mâine pleacă seria de cereri de decontare şi de asemenea luni mai sunt pregătite documente pentru încă 130 de milioane de euro", a declarat Ponta, la Bruxelles, după reuniunea PES.

El a arătat că există şi "vestea bună" a înţelegerii între Parlamentul European şi Comisia Europeană privind rectificarea bugetului UE pe 2012 pentru alimentarea Fondului Social European.

"Ştiţi că era acel deficit de aproape 10 miliarde, s-a găsit o soluţie pentru şase şi urmează încă trei şi asta este o veste bună pentru că de acolo vin banii de la POSDRU", a afirmat Ponta.

Întrebat dacă plăţile pe POSDRU vor fi făcute de Bruxelles până la sfârşitul anului şi dacă i-a fost comunicat acest lucru de către comisarul european László Andor, cu care s-a întâlnit la reuniunea PES, Ponta a răspuns că oficialul european nu putea să îi spună acest lucru şi că plăţile vor fi efectuate "în funcţie de analiza cererilor noastre şi de alimentarea Fondului Social European".

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat săptămâna trecută pe premierul Ponta că a minţit privind deblocarea plăţilor pe programul POSDRU de către Comisia Europeană.

Ponta a răspuns că intervenţia preşedintelui Băsescu denotă "mare tupeu".

Întrebat dacă este adevărat că până la 15 decembrie trebuie transmise cererile pentru POSDRU, premierul a explicat că există diverse date pentru mai multe programe, iar în cazul POSDRU este vorba de 15 decembrie.

Întrebat, de asemenea, dacă este adevărat că în privinţa fondurilor POSDRU este vorba doar de o deblocare parţială, urmând ca oficialii CE să efectueze o nouă evaluare după care să fie o deblocare completă, premierul a arătat că la toate progranele vor fi astfel de evaluări ulterioare.

Premierul Victor Ponta declara anterior că, prin acceptarea corecţiilor financiare şi îndreptarea neregulilor constatate în perioada 2009-2011, în luna decembrie pot fi reluate rambursările de către Bruxelles pentru POSDRU, care sunt blocate din vară.