Hidroelectrica a vândut pe bursă energie de peste 100 mil.euro de la intrarea în insolvenţă

Autor: Carol Dan 18.12.2012

Hidroelectrica a vândut marţi prin OPCOM electricitate de 108,4 milioane de lei (24,3 milioane euro) şi a ajuns la tranzacţii totale de la intrarea în insolvenţă de 106 milioane euro prin intermediul bursei de energie.

Compania a intrat în insolvenţă în luna iunie, iar de la acea dată a vândut prin OPCOM peste 2 TWh de electricitate, în valoare totală de 479 milioane lei (106 milioane euro), se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit firmei Euro Insol, administratorul judiciar al companiei, Hidroelectrica a câştigat prin vânzarea energiei pe OPCOM o sumă suplimentară de 45,7 milioane euro comparativ cu tranzacţionarea pe contracte directe încheiate în afara bursei de energie.

Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.